Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Pachetul Mobilitate: Olandezii îi cer Adinei Valean sa amâne aplicarea întoarcerii camionului

In contextul in care Europa se confruntă cu o criză de șoferi de proporții, iar producătorii de camioane nu pot livra camioane mai devreme de 8 luni, transportatorii olandezi – mai ales cei care au filiale în estul și centrul Europei – au tras un semnal de alarmă prin intermediul TLN, asociația cărăușilor olandezi, cu privire la dezastrul reprezentat de măsura întoarcerii camionului în țara de origine.

În scrisoarea deschisă către Comisarul Transporturilor, Adina Vălean, TLN aduce 4 argumente pentru a cere amânarea aplicării măsurii întoarcerii obligatorii a camioanelor “la baza operațională”:

  1. Criza enormă de șoferi în toată Europa și în special în Germania, unde majoritatea transportatorilor  și-au făcut și sunt încă pe cale să ridice de la zero sau să cumpere depozite vechi pe care să le transforme în baze operaționale.
  2. Firmele mici și mijlocii din Europa se vor confrunta dintr-odată cu o criză de proporții de capacitate de transport, similar a ceea ce se întâmplă astăzi în UK
  3. Lanțurile de aprovizionare devin pe zi ce trece mai greoaie, iar întoarcerea camioanelor goale în țările de origine va accelera blocajele de aprovizionare
  4. Guvernele europene trebuie să transpună măsurile europene în legislația națională cu aceeași viteză, pentru ca măsura să se aplice în aceeași manieră peste tot, iar din datele disponibile nu toate țările membre vor fi gata cu noua legislație în februarie.

Olandezii atrag atenția asupra faptului că „soluția” susținută de cei care au promovat Pachetul Mobilitate – în special Germania și Franța – de a reloca filiale pe care să fie înregistrate camioanele în țările unde este „centrul activității” operațiunilor de transport pentru a evita kilometrii pe gol nu funcționează decât în teorie. “Germania se confruntă cu o lipsă de 100.000 de șoferi și alte țări au aceleași probleme. Putem schimba plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor noastre cu unele germane, dar pur și simplu nu avem șoferi care să le conducă”, se menționează în scrisoarea deschisă către Comisarul Transporturilor, Adina Vălean.

Măsura întoarcerii camionului în țara de origine la 8 săptămâni va duce cu siguranță la falimentul multor firme mici și mijlocii din centrul și Estul Europei, care nu au resursele financiare necesare pentru a-și înființa filiale în Germania, țara care atrage mai toți transportatorii care vor să rămână în continuare pe piața europeană de transport și unde firmele puternice deja și-au construit truck-stop-uri cu dormitoare pentru șoferi, care pot să își facă aici pauza de odihnă la fiecare 3-4 săptămâni, când șoferii trebuie să meargă “la sediul operațional al firmei” sau “acasă”. Însă, așa cum anticipam, “acasă” vor merge doar șoferii firmelor din estul Europei. Restul se vor înghesui în aceste dormitoare de la „sediile operaționale” ale firmelor stabilite în Germania mai ales.

Olandezii mai atrag atenția asupra unei probleme de care și transportatorii români se tem: întoarcerea obligatorie în țară, adesea pe gol – dat fiind că volumele de marfă care se mută dinspre Vest spre Est sunt foarte mici – va duce la scăderea severă a tarifelor de transport, ceea ce va falimenta multe companii din estul Europei. Astfel, această măsură va deteriora condițiile de concurență egală pentru operatorii de transport din anumite zone ale Europei comparativ cu altele.

În plus, mai argumentează olandezii, toți operatorii de transport din Europa fac investiții importante de relocare fără a fi 100% siguri că măsura întoarcerii obligatorii a camioanelor va fi și aplicată pe termen lung, atrăgând atenția că peste câteva luni – un an, Curtea de Justiție a UE ar putea să dea câștig de cauză țărilor din centrul și estul Europei și să declare incorectă din punct de vedere concurențial această măsură. Cine își mai recuperează atunci investițiile făcute acum?

Printre firmele care au semnat scrisoarea deschisă a TLN pentru Adina Vălean se numără și câteva firme cu filiale importante în România (Mainfreight, Jan de Rijk, Vos Logistics, KLG Europe), Ungaria (Reining) ș.a. țări din estul Europei.

Articole similare

Ad