
Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) acuză Guvernul că înființarea de către stat a Carpatica Feroviar riscă să aibă aceeași soartă ca CFR Marfă, dacă nu va funcționa conform principiilor economiei de piață și nu va fi finanțată în conformitate cu normele europene.
OPFSPR acuză faptul că CFR Marfă, care controlează 20% din piață, are datorii de peste 420 de milioane de lei către CFR Infrastructură, în timp ce operatorii privați, care acoperă 80% din piață, cumulează doar 6 milioane de lei datorii, conform datelor oficiale ale CFR SA. Mai mult, „CFR Marfă beneficiază de tratament preferențial în privința termenelor de plată pentru serviciile prestate de CFR SA sau Electrificare CFR SA, în timp ce operatorii privați sunt penalizați imediat pentru orice întârziere, indiferent de sumă.”
Operatorii privați din transportul feroviar susțin că CFR Marfă a fost menținută artificial pe piață prin „planuri de salvare” finanțate din bani publici și nu poate funcționa pe baze economice sustenabile. „Ce garanții există că această companie nu va repeta eșecurile trecutului? Vom vedea din nou tarife de dumping, datorii uriașe niciodată achitate și ajutoare de stat mascate? Sau asistăm la pregătirea unui nou «plan de salvare» pentru momentul inevitabil în care realitatea economică va demonstra, încă o dată, că o companie de stat nu poate supraviețui fără protecție politică și finanțare publică?”, se arată în comunicatul de presă al OPSFPR.
Într-un context economic în care resursele bugetare sunt limitate, alocarea a două miliarde de lei pentru achiziția de active ridică întrebări serioase, opinează OPSFPR, care se întreabă retoric dacă banii vor fi vreodată recuperați sau vor reprezenta o nouă investiție sortită eșecului: „În condițiile în care peste 70% din rețeaua feroviară necesită reparații urgente, operatorii privați sunt forțați să concureze cu un stat care susține artificial un jucător ineficient”.
Operatorii privați, care reprezintă 80% din piață, reclamă faptul că sunt defavorizați de politici care avantajează o companie de stat ce a beneficiat de ajutoare de stat sancționate de Uniunea Europeană, a practicat tarife nesustenabile și a acumulat datorii care, odată cu falimentul CFR Marfă, vor fi suportate de contribuabili.
„Mai mult, se invocă adesea profitul operațional al CFR Marfă ca argument al viabilității acestui model, dar profitul operațional nu înseamnă sustenabilitate. Acesta nu plătește datoriile la CFR SA, nu acoperă salariile angajaților și nu contribuie la modernizarea infrastructurii feroviare sau rutiere. Înființarea unui nou operator de stat nu va îmbunătăți transportul feroviar de marfă, ci va menține un model economic ineficient, în care sprijinul financiar prevalează asupra performanței reale. Dacă obiectivul este dezvoltarea sectorului, soluția trebuie să fie o competiție corectă, reguli egale pentru toți operatorii și o viziune pe termen lung bazată pe sustenabilitate și eficiență”, se mai arată în comunicatul OPSFPR.