Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Patru trimestre consecutive cu scăderi de volume pentru transportatorii francezi

Conform barometrului FNTR (Federația Națională a Transportatorilor Rutieri din Franța), care sintetizează situația firmelor de transport rutier de mărfuri din această țară, în trimestrul al treilea din 2020 a avut loc o scădere a volumelor de activitate comparativ cu trimestrul anterior, înregistrându-se și un nivel net sub cel mediu pe termen lung – ceea ce deja se întâmplă de un an. De fapt, este un nivel mai scăzut chiar și decât cel din timpul crizei financiare din 2008.

Aproape jumătate dintre managerii chestionați sunt nemulțumiți de situația actuală a firmei lor, iar 24% nu au o opinie, fapt ce arată că și incertitudinea ce domnește în domeniu este foarte mare, din cauza crizei sanitare și a noilor restricții adoptate în Franța.

Managerii de transport chestionați se arată, în mare parte, îngrijorați în legătură cu perioada imediat următoare, sau măcar declară că vor fi luni marcate de incertitudine, iar pesimismul crește pe măsură ce crește și numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus, în cadrul celui de-al doilea val Covid-19.

Și indicatorul care măsoară numărul de șoferi comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut este sub media pe termen lung, 67% dintre respondenți declarând că numărul salariaților lor va rămâne la același nivel de acum, iar 18%, că vor proceda la scăderi. Și nici viitorul pe termen mediu nu pare a aduce mai multe angajări.

Toate aceste date despre transportatori vin în contextul în care, conform managerilor de firme de comerț en detail și de firme de producție, chestionați de Institutul Național de Statistică din Franța, activitatea lor s-a îmbunătățit clar față de aprilie și mai, dar încă este sub mediile normale pe termen lung. Iar pentru comerțul en gros, după o ușoară revenire în vară, volumele au scăzut din nou foarte mult în toamnă.

Articole similare

Ad