AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement

Piața autovehiculelor grele a scăzut cu 37% față de 2019

Conform datelor DRPCIV, în primele 11 luni din 2020 vânzările de camioane noi de peste 16 t au fost cu 36,75% mai mici decât în perioada similară a lui 2019 – de la 6.687 la 4.230 de unități – în timp ce vânzările de semiremorci noi au scăzut doar cu 24,37%, de la 3.478 la 2.630 de unități

Din cele 4.230 de camioane de peste 16 t greutate totală maximă admisă, 3.890 sunt autoutilitare, față de 6.443 în perioada similară din 2019. Lider de piață la această categorie a fost Mercedes-Benz, cu 907 unități (455 cu prelate, 319 basculante, 56 de betoniere, 16 pentru transport de vehicule, 8 cu temperatură controlată, 3 cu cârlig ridicător, 3 pentru transport de lemn, 1 cu caroserie amovibilă, 1 pentru transport de containere, 1 cu suprastructură deschisă ș.a.), față de 1.605, urmat de Volvo Trucks, cu 702 (594 cu prelată, 49 de basculante, 6 betoniere, 4 cu temperatură controlată, 3 pentru transport de lemn, 3 cisterne ADR, 2 cu obloane rabatabile, 2 pentru transport de vehicule, 1 furgon, 1 caroserie amovibilă, 1 pentru transport de furaje, 1 cu cârlig ridicător, 1 pentru transport de containere ș.a.), față de 1.062, și MAN, cu 694 (371 cu prelate, 152 de basculante, 48 de betoniere, 34 cu cârlig ridicător, 18 cu obloane rabatabile, 9 pentru transport de lemn, 8 furgoane, 5 pentru transport de vehicule, 4 pentru transport de materiale lungi, 4 cisterne, 2 cu temperatură controlată, 2 cisterne ADR, 1 caroserie amovibilă, 1 pentru transport de furaje, 1 stropitoare ș.a.), față de 1.097.

Clasamentul continuă cu DAF, cu 429 (380 cu prelată, 9 basculante, 5 cu temperatură controlată, 3 cisterne, 2 cu obloane rabatabile, 1 cu cârlig ridicător, 1 pentru transport de vehicule ș.a.), față de 997 în primele 11 luni din 2019, Ford, cu 379 (238 de basculante, 73 cu prelată, 41 de betoniere, 6 cu obloane rabatabile, 2 cu cârlig ridicător, 2 cisterne, 1 cu temperatură controlată ș.a.), față de 387, Iveco, 254 (155 cu prelată, 52 de basculante, 8 betoniere, 6 cu cârlig ridicător, 2 cu temperatură controlată, 2 cu obloane rabatabile, 2 cisterne ADR, 1 cisternă ș.a.), față de 446, Scania, cu 253 (168 cu prelată, 40 de basculante, 14 cu cârlig ridicător, 4 pentru transport de lemn, 3 pentru transport de vehicule, 3 cu obloane rabatabile, 2 betoniere, 1 cisternă, 1 izotermă, 1 cisternă ADR ș.a.), față de 645, Renault Trucks, cu 247 (182 cu prelată, 38 de basculante, 3 cu obloane rabatabile, 2 cu cârlig ridicător, 1 pentru transport de lemn, 1 cisternă, 1 cu temperatură controlată, 1 stropitoare, 1 cisternă ADR ș.a.), în creștere față de cele 176 din 2019, ATP Trucks (18 basculante și 2 betoniere, față de 10 autovehicule în 2019), Wecon (4 caroserii amovibile, față de 16 unități în 2019) și Swing Stetter (1 betonieră).

Din categoria autospecialelor de peste 16 t s-au înmatriculat 340 de unități noi, față de 244 în primele 11 luni din 2019. Lider de piață a fost Ford, cu 131 (126 de gunoiere, 3 vidanje, 1 vehicul de curățat străzi/canale ș.a.), față de 131 în 2019, urmat la mare distanță de MAN, cu 84 (56 de gunoiere, 10 vidanje, 5 pompe, 3 macarale mobile, 1 vehicul pentru pompieri, 1 vehicul de curățat străzi/canale ș.a.), față de 36. Clasamentul continuă cu Scania cu 25 (20 de gunoiere și 5 cu macara mobilă), față de 3, Iveco, 24 (18 gunoiere, 2 vidanje, 2 pompe, 1 macara mobilă ș.a.), față de 30, Mercedes-Benz cu 20 (12 pompe, 3 vidanje, 1 macara mobilă, 1 gunoieră ș.a.), față de 7, Liebherr (18 macarale mobile, față de 3), Faun Expotec (10 gunoiere, față de 9), Renault Trucks cu 8 (5 vidanje, 2 gunoiere și 1 vehicul pentru pompieri), față de 9, DAF, cu 7 unități (4 gunoiere, 1 macara mobilă, 1 vehicul de curățat străzi/canale ș.a.), față de 6, Volvo tot cu 7 (3 macarale mobile, 1 vehicul de pompieri ș.a.), față de 3, Schwing (2 pompe/1 în 2019), Eschlbock (1 autospecială), Kirchhoff (1 gunoieră, față de 5), Sisu (1 macara mobilă, ca și în 2019) și Tadano Faun (1 macara mobilă).

În primele 11 luni din 2020 au fost vândute pentru prima dată în România 203 autoutilitare de 6-16 t, față de 257 în 2019. Lider detașat de piață la această categorie este Iveco: 139 de unități – 39 de basculante, 36 cu prelată, 18 cu obloane rabatabile, 15 furgoane, 13 cu temperatură controlată, 7 pentru transport de vehicule, 6 cu cârlig ridicător, 4 cisterne, 1 pentru transport de butelii – în ușoară creștere față de cele 142 din 2019. Îl urmează Mercedes-Benz cu 15 (4 basculante, 4 pentru transport de autovehicule, 3 cu prelată, 1 platformă, 1 cu temperatură controlată, 1 cu obloane rabatabile și 1 caroserie amovibilă), față de 39, MAN, cu 14 (6 basculante, 4 prelate, 1 cu temperatură controlată, 1 furgon, 1 cu obloane rabatabile, 1 cu caroserie amovibilă), față de 32, DAF, cu 13 (7 pentru transport de butelii, 2 furgoane, 1 basculantă, 1 cu prelată, 1 cisternă și 1 caroserie amovibilă), față de 15, Renault, cu 12 (4 pentru transport de vehicule, 4 basculante, 3 prelate și 1 cu obloane rabatabile), față de 13, Isuzu (5 basculante/2 autoutilitare în 2019), Mitsubishi, 2 (1 basculantă și 1 furgon), față de 11, Volvo (2 furgoane/3 în 2019) și Scattolini (1 basculantă).

Din categoria autospecialelor de 6-16 t s-au înmatriculat 71 de unități noi, față de 109 în primele 11 luni din 2019. Lider de piață, cu 24 de unități (12 gunoiere, 2 platforme de lucru la înălțime, 2 vidanje, 1 vehicul electric, 1 autorulotă ș.a.), față de 54 în 2019, este Iveco, urmat de Isuzu cu 14 gunoiere, față de 11, Renault Trucks cu 13 (8 vehicule pentru pompieri, 4 gunoiere și 1 vidanjă), față de 17, și MAN, cu 11 (4 vehicule de curățat străzi/canale, 3 gunoiere, 2 vehicule pentru pompieri ș.a.), față de 2 în primele 11 luni din 2019. Sub 10 unități au vândut Zoeller Tech (4 gunoiere, la fel ca în 2019), DAF (3 gunoiere, față de 6 autospeciale în 2019) și Mercedes-Benz (2 vehicule de curățat străzi/canale, față de 7 în 2019).

În primele 11 luni din 2020 s-au vândut la noi 39 de autoutilitare de 3,5-6 t, față de 46 în perioada similară din 2019. Renault a vândut 15 furgoane (8 autoutilitare în 2019), Iveco 7 (2 basculantă, 1 cu temperatură controlată, 1 autotractor, 1 cu obloane rabatabile, 1 furgon, 1 pentru transport de vehicule), față de 6, Mercedes-Benz 6 (2 furgoane, 2 suprastructuri deschise și 2 cu temperatură controlată), față de 12, Volkswagen 5, Ford 3 și Gaz, MAN și SR (câte 1).

Din categoria autospecialelor de 3,5-6 t au fost înmatriculate 10 unități noi, față de 42 în perioada similară din 2019. Iveco a vândut 4, toate pentru pompieri, față de 7, Hako 2 de curățat străzi/canale, iar Adria, Burstner, Dethleffs și Mercedes-Benz câte 1. Liderul din 2019, Volkswagen, nu a vândut în 2019 nicio unitate.

La acestea se adaugă 12.083 de autoutilitare de până la 3,5 t, față de. 16.009 în primele 11 luni din 2019. Lider de piață este Ford, cu 2.344 de unități, față de 1.947 în 2019, urmat de Dacia, cu 1.936/2.884, Iveco (1.170/1.425), Renault (1.107/1.394), Volkswagen (1.064/1.233) și Mercedes-Benz (1.055/1.392). Mai puțin de 1.000 de unități au vândut Fiat (956/1.522), Opel (930, în creștere față de cele 831 din 2019), Peugeot (447/648), Toyota 442/562), Citroën (220/352), Nissan (157/267) și Mitsubishi (148/206). Sub 100 de unități au vândut Isuzu (70), Dodge (15), FCA și Ssangyong (câte 3), Lada, MAN, Piaggio, Spier și Sommer (câte 2) și Autobuzul, BMW, HDS Van, Jeep, Lamar și STX (câte 1).

În sfârșit, din categoria autospecialelor de până la 3,5 t au fost înmatriculate 528 de unități noi, față de 1.036 în primele 11 luni din 2019. Lider de piață a fost, ca și în 2019, Renault, cu 128, față de 339 în primele 11 luni din anul anterior, urmat îndeaproape de Volkswagen, cu 123, față de 234 în 2019. Clasamentul continuă cu Ford și XGO (câte 42, față de 71, respectiv 19), Benimar (31, la fel ca în primele 11 luni din 2019), Roller Team (20/32), Ahorn și Mercedes-Benz (câte 15, față de 7, respectiv 20), Iveco și Nobel Art (câte 12, față de 25, respectiv 8 în primele 11 luni din 2019). Sub 10 unități au vândut Dacia și Mobilvetta (câte 9), Opel (7), Adria, Hymer și Nissan (câte 6), Capron, Fiat și Palfinger (câte 5), Oil&Steel (4), GSR, Isuzu, Knaus, Laika, Movex, P.LA. și Sun Living (câte 2) și Auto Ribeiro, Burstner, Carthago, Citroën, Dethleffs, Ertrusco, Les Dauphins, McLouis, Rimor, Socage și Weinsberg (câte 1).

Conform datelor DRPCIV, în primele 11 luni din 2020 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 16.992 de autovehicule noi și 49.056 rulate din toate cele patru categorii de greutate, iar 72.868 au fost reînmatriculate, față de 23.351, 60.623, respectiv 74.011 în perioada similară din 2019. Iar conform calculelor noastre, care le includ la categoria autovehiculelor noi și pe cele care în statisticile DRPCIV apar ca fiind rulate la prima înmatriculare, dar care au data primei înmatriculări cu cel mult șase luni înainte de data înmatriculării în România, este vorba de 17.614 autovehicule noi, față de 24.197.

Exporturile de vehicule radiate au crescut spre final de an

În primele 11 luni din 2019 au fost radiate 97.404 vehicule, din care 70.718 au fost dezmembrate și 26.686 au fost exportate, față de 126.600, 88.117, respectiv 38.523 în perioada similară din 2019.

Dintre vehiculele comerciale radiate, 7.895 sunt autoutilitare (9.167 în primele 11 luni din 2019), 793/860 sunt semiremorci, 293/462 sunt remorci, 264/406 sunt autobuze, 256/187 sunt autovehicule speciale, 248/374 sunt autospecializate, 219/222 sunt autotractoare, 196/225 sunt microbuze, 103/144 sunt autospeciale, 35/50 sunt remorci speciale și 9, semiremorci speciale.

Numeroase vehicule comerciale radiate în 2020 au mers la export: 4.653 de autoutilitare, 608 semiremorci, 160 de remorci, 127 de autotractoare, 62 de autovehicule speciale, 57 de microbuze, 55 de autobuze, 48 de semiremorci, 18 remorci speciale, 12 autospecializate și 7 semiremorci speciale.

Articole similare