Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Plata ratelor la bănci poate fi din nou amânată

Pe 27 ianuarie, Executivul a adoptat propunerea Ministerului de Finante de a continua si dupa 1 ianuarie 2021 masurile de sprijin acordate celor aflati in dificultate din cauza pandemiei de Covid-19.

Solicitarea de suspendare a obligatiilor de plata a ratelor, dobanzilor si comisioanelor aferente unui credit poate fi formulata de debitor cel mai tarziu pana la 15 martie 2021, iar creditorul trebuie sa comunice debitorului decizia in termen de maximum 15 zile calendaristice, pana la 31 martie 2021.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, modificarea clauzelor contractuale, ca efect al aprobarii solicitarii debitorului, se realizeaza fara incheierea de acte aditionale la contractul de credit, ci prin notificarea debitorului in termen de 30 zile calendaristice de la primirea solicitarii. “Persoanele pot beneficia de suspendarea platii ratelor pe o perioada de maximum noua luni, perioada care include atat moratoriul legislativ implementat anterior, cat si moratoriile non-legislative.“

Solicitarea de suspendare a platii obligatiilor se poate face în următoarele condiţii: creditele au fost acordate pana la 30 martie 2020, creditul nu a ajuns la scadenta pana la data solicitarii formulate de debitor, nu a fost declarata scadenta anticipata a creditelor pana la 31 decembrie 2020 si debitorul nu inregistreaza restante la data solicitarii suspendarii obligatiei de plata.

De aceasta facilitate poate beneficia debitorul ale carui venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemia de Covid-19.

Debitorul, cu exceptia persoanelor fizice, trebuie sa declare pe propria raspundere diminuarea veniturilor/incasarilor medii lunare cu minimum 25% in ultimele trei luni anterioare solicitarii suspendarii, prin raportare la perioada similara din 2019/2020 si faptul ca se afla in imposibilitatea de a onora obligatiile de plata ale creditului. “Pentru debitorii persoane fizice cu credite ipotecare care au beneficiat de suspendarea obligatiilor de plata in prealabil conform OUG nr.37/2020, dar nu au accesat perioada maxima de suspendare de noua luni, dobanda esalonata si garantata de stat initial este majorata cu dobanda suspendata la plata in baza cadrului legal actual, urmand a fi platita in 60 de rate lunare egale incepand cu luna urmatoare expirarii noii perioade de suspendare a platilor”, se arată în actul normativ.

Articole similare

Ad