În timp ce țările vest-europene anunță scumpiri la combustibili, Polonia a anunțat că de la 1 februarie va reduce taxarea carburanților, astfel că Asociația service-urilor și benzinăriilor din Nord-Est-ul Germaniei avansează ipoteza începerii unui nou val de “turism pentru carburanți” a cetățenilor germani de la granița cu Polonia. Diferența dintre prețurile la combustibil este deja serioasă, a spus președintele asociației, Hans-Joachim Rühlemann, în principal din cauza noii taxe de CO2 introduse de la 1 ianuarie în Germania. De exemplu, prețul benzinei 10 E pe litru este în prezent de aproximativ 1,74 euro, comparativ cu 1,22 euro în Polonia.
Și Poliția Federală din Saxonia presupune că – dacă prețurile scad – populația din zonele apropiate de graniță va călători din ce în ce mai mult în Polonia. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției din Saxonia, Marcel Pretzsch, polițiștii vor fie mai atenți la traficul cu rezervoare/cisterne. Până acum însă, acest lucru nu a dus la blocaje la frontieră, a estimat el, lucru care însă s-ar putea schimba.