Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Poșta Română își modernizează parcul auto cu 200 de mașini noi

Compania Naţională Poşta Română a facut noi achizitii în valoare de 19 milioane de lei pentru 200 de maşini noi.

Valentin Ştefan, directorul general al CNPR, a precizat că întreprinderea își propune să atingă țintele de modernizare şi de creştere a mobilităţii, astfel că noile achiziții vor înlocui maşinile vechi de 15 ani, a citat Agerpres.

Fondurile necesare provin din bugetul companiei şi dintr-un credit contractat de la EximBank în urmă cu doi ani.

Potrivit directorului general al CNPR, o treime dintre maşinile companiei au fost achiziționate în ultimii doi – trei ani.

Noile flote de masini au fost prezentate în cadrul unui eveniment organizat de operatorul naţional de servicii poştale care a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie în parcarea din Piaţa Constituţiei, lângă Palatul Parlamentului.

“Maşinile vor fi împărţite după nevoi. Cel mai probabil în Bucureşti vor rămâne cam 10% dintre ele, undeva între 15 şi 20 de maşini. Parcul auto vechi se va reînnoi. Înlocuim maşini vechi de 15 ani cu acestea noi”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al companiei.

Articole similare

Ad