Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Prelungirea licentelor judetene s-a blocat la MDRAP

Adoptarea ordonantei de urgenta privind prelungirea valabilitatii licentelor de trasee judetene este dorita de majoritatea operatorilor privati, care sunt constienti ca, in lipsa unei prelungiri, transportul judetean s-ar putea bloca dupa 30 iunie 2019. Practic, chiar daca prin legea 328/2019 se prevede prelungirea programului judetean pana la 2 decembrie a.c., carausii nu vor putea prezenta inspectorilor ISCTR un document de transport expirat (licenta de traseu), iar Autoritatea Rutiera Romana (ARR) nu va mai prelungi actualele licente in baza legii 328, pentru ca nu este de competenta ei sa o faca.

In asentiment cu transportatorii, reprezentantii autoritatilor de transport din cadrul consiliilor judetene (CJ) – cu exceptia a doar doua dintre ele – sustin ca, pentru o buna desfasurare a transportului judetean, acesta trebuie sa capete caracter de serviciu comercial, asa cum a fost si pana la adoptarea legii 328/2018. Chiar daca vor exista in fiecare judet situatii izolate, in cazul carora CJ vor fi nevoite sa intervina pentru a sustine serviciul de transport, generalizarea caracterului de utilitate publica la nivelul intregului judet este un demers irealizabil, atat din considerente financiare, cat si logistice.
Cu toate ca vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltarii Regionale, a promis membrilor Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT), in urma protestului din martie din Bucuresti, ca se va prelungi valabilitatea programului de transport judetean pentru o perioada de patru ani, asa cum s-a cerut si s-a obtinut ulterior la interjudetean, proiectul de ordonanta de urgenta de la MDRAP a ramas „blocat“ pe circuitul de avizare al ministerului si pe piata sunt deja suspiciuni de rea-vointa din partea functionarilor acestei institutii.
Lucrurile nu sunt inca transate si, pentru a avea succes in demersul lor pe langa MDRAP in vederea obtinerii prelungirii valabilitatii programului de transport judetean, carausii sunt incurajati sa-si uneasca fortele intr-o singura voce puternica si coerenta, pe langa asociatiile patronale care ii reprezinta in dialog cu institutiile statului.

Articole similare