PREMII GALA TRANZIT: CDI Transport, Elitur Trans, Livio Dario și CTP Cluj-Napoca și-au adjudecat trofeele premiilor de eficiență în transportul de pasageri

Reprezentanții industriei de transport pasageri și-au dat întâlnire pe 23 octombrie la Sibiu, cu ocazia Galei anuale Tranzit, organizată la Hotelul Hilton. Cei mai mari operatori de transport public și privat au fost prezenți la conferință, dezbaterile urmărând cele mai importante subiecte ale momentului: situația pieței naționale la un an după liberalizarea transportului interjudețean, încercările (anonime) de amendare a OG 27/2011 în Comisia de Transporturi de la Camera Deputaților, care generează multă îngrijorare la nivelul industriei, controlul în trafic, provocările din transportul județean și pericolul concurenței neloiale din partea operatorilor feroviari privați interesați de subvențiile oferite în transportul elevilor, oportunitățile oferite de schemele de ajutor de stat și de minimis pentru investiția în microbuze și autobuze electrice, impactul scumpirii carburantului în costul de operare, oportunitățile transportului turistic și multe altele.

Revista Tranzit a premiat și în acest an eficiența în transportul de călători. În desemnarea câștigătorilor am analizat datele financiare din anul fiscal încheiat (2025), respectiv cifra de afaceri a companiilor de transport, profitul obținut, activele deținute, dar și balanța dintre creanțe și datorii, toate prin raportare și la rezultatele obținute în 2024. Evoluția de un an la altul cântărește întotdeauna mult, plus că au fost luați în calcul și alți indicatori financiari specifici, precum marja de profit a companiilor, EBITDA, EBIT, profit operaţional, lichiditate curentă, venitul per angajat ş.a. În analiza acestor date specifice mulțumim partenerilor noștri de la compania de consultanță fiscală NOA Group.

În cazul operatorilor privați am acordat de data aceasta trei categorii distincte de premii – transport național, transport internațional și respectiv curse de convenție – în funcție de segmentul principal de activitate. Astfel, Cel mai eficient operator în 2025 la categoria „Transport Național Curse de Convenție“ a fost desemnat, ca și anul trecut, Livio Dario. Transportatorul din Alba Iulia reușește să se claseze pe prima poziție pentru al patrulea an consecutiv, convingând prin creșterea operațională seminificativă comparativ cu anul anterior (o cifră de afaceri cu 6% mai mare și un profit cu 33% peste nivelul din 2024), dar și prin planul de business pe termen mediu și lung. Premiul al doilea a revenit Crăciun Trade, din Sibiu, care a reușit să își mențină contractele de transport și chiar să câștige clienți noi, în ciuda faptului că 2025 a fost un am dificil, în care multe business-uri din România s-au contractat.

Rezultate foarte bune în 2025 au fost obținute și de Elitur Trans, din Olt, care a primit premiul pentru „Cel mai eficient operator de transport internațional”. Am împărțit astfel categoria transportului național și internațional, întrucât cele două segmente de business sunt diferite, parcursul pe extern este diferit decât cel național, iar Elitur a reușit să își consolideze o nișă acolo unde mulți operatori au închis, nereușind să își păstreze competitivitatea în fața transportului aerian low-cost.

„Cel mai eficient operator de transport național” în 2025 a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, CDI Transport. Operatorul bucureștean a reușit să își crească cifra de afaceri cu 10% comparativ cu anul precedent și și-a crescut activele cu aproape două milioane de euro, fiind consecvent planului său de a investi în eficientizarea business-ului. Premiul al doilea a fost câștigat de Grup Atyc, din Dâmbovița, operatorul privat care deține cea mai mare flotă de transport din țară după STB, precum și cea mai mare cifră de afaceri făcută exclusiv din transport, de aproape 16 milioane de euro. Premiul al III-lea a revenit de această dată Teșan Prest, din Bihor, o companie cu lungă tradiție în transportul județean, care are trasee pe care le operează de nu mai puțin de 30 de ani. Gegi, din Tecuci, a primit Mențiune, iar lista finaliștilor a fost completată de companiile Fany Prestări Servicii (Cluj), Normandia Service (Vâlcea și Super Imposer (Timiș), care au fost recompensate cu diplome la această categorie, pentru rezultatele bune obținute în 2025, dar și cu premii din partea IVECO, Ideal Pass, Mercedes-Benz și OBilet.

„Cel mai eficient operator de transport urban“ a fost și în acest an CTP Cluj-Napoca, urmat pe podium de CTP Iași – Premiul II (care și-a triplat profitul în 2025 față de anul anterior și a avut o creștere de 8% a cifrei de afaceri), și de RATBV – Premiul III (care are unul dintre cele mai mari business-uri din transportul urban din țară). Diferența între primii doi clasați a fost făcută de EBITDA, dublă ca valoare în cazul CTP Cluj-Napoca, dar și de EBITDA marginală și de profitul operațional. Oradea Transport Local și Publitrans 2000, din Pitești, au completat lista finaliștilor.

Toți cei prezenți s-au bucurat din plin de întâlnirea cu colegii de breaslă și cu partenerii de business, iar vremea chiar a ținut cu noi, soarele ieșind dintre nori chiar înainte de pauza de cafea.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă dăm întâlnire la Gala Tranzit 2026!

Articole similare