Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Prima victorie pentru Gerard de Rooy la Dakar 2017

In etapa a patra a raliului Dakar caravana a trecut granita in Bolivia, unde principalele provocari au fost altitudinea, desertul si diferentele mari de temperatura. Traseul a masurat 521 km, din care 416 km de cursa speciala de viteza, la peste 3.000 m deasupra nivelului marii, uneori 3.500 m, cu dune la final, pana la Tupiza. Victoria (a 31-a din cariera sa la Dakar) i-a revenit lui Gerard de Rooy (Iveco), cu 4.55.55, urmat la 30 de secunde de Airat Mardeev (Kamaz), la 3.07 de Shibalov (Kamaz) si la 7.37 de Sotnikov (Kamaz).
 

Si, pentru ca liderul clasamentului general dupa trei etape, Eduard Nikolaev (Kamaz), a ajuns la 23 de minute de invingator, el a cazut pe locul al treilea, in frunte fiind acum Sotnikov, la 1.55 de Villagra (Iveco) si la 4.40 de Nikolaev. Si ceilalti piloti Iveco au avut rezultate bune in aceasta etapa: Federico Villagra a fost al cincilea si a urcat astfel pe pozitia a doua in clasamentul general, Ton van Genugten a fost al saptelea, iar Wuf van Ginkel, al zecelea.
Pe de alta parte, echipajele Kamaz s-au grupat in prima parte a clasamentului general, Shibalov fiind al patrulea, iar Mardeev, al saselea, in timp ce Iveco ocupa si a cincea pozitie, prin De Rooy, la 14.15 de lider.
Invingatorul etapei a declarat ca nu au facut nicio eroare de navigatie, in timp ce multe alte echipaje s-au orientat gresit, si ca i-a placut traseul, cu multe albii de rauri, unele cu apa, altele secate.
Lupta dintre el si Airat Mardeev a fost stransa pana la capat, de aici si diferenta de numai 30 de secunde dintre ei, iar olandezul a fost incurajat si de faptul ca problemele din ziua precedenta, cu sistemul de monitorizare a anvelopelor, s-au rezolvat.
In etapa a cincea caravana va merge spre nord, catre Oruro, in Bolivia, camioanele avand de parcurs 438 km de cursa cronometrata.

Articole similare

Ad