Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad

Productivitate mai mare, operatori mai odihniti

Crown provoaca retailerii – dar nu numai – sa testeze stivuitorul GPC 3000 cu QuickPick Remote si sa masoare stiintific performantele acestuia atat in termeni de productivitate si costuri de exploatare, cat si din punct de vedere al satisfactiei operatorilor, al starii lor de oboseala mentala si fizica si al sigurantei la locul de munca. Iar rezultatele de pana acum arata ca acest echipament – care poate comisiona 1-3 obiecte din fiecare locatie – este eficient mai ales pentru firmele cu depozite avand culoare deschise, fara obstacole, cu lungimi de peste 25 m, latimi de peste 2,4 m si distante scurte, de pana la 6 m, intre operatori, in care se lucreaza in 2-3 schimburi, cel putin cinci zile/saptamana, si in care densitatea de picking este mare – peste 150 de comisionari pe ora.
 

Despre unul dintre aceste teste, realizat in colaborare cu firma olandeza Jumbo, care a si achizitionat intre timp 40 de astfel de stivuitoare, s-a discutat si cu ocazia testelor IFOY de luna trecuta, la care Crown a fost unul dintre concurenti, ca despre un parteneriat de succes. Testele au durat doua luni la fiecare locatie, pentru a fi cat mai relevante, deoarece doua zile nu seamana una cu alta, iar stivuitoarele au fost folosite de 12 oameni pe zi, dimineata, la pranz si seara.
Reprezentantii Crown arata ca tocmai aceste teste sunt partea inovatoare a abordarii lor: de obicei un vanzator ii lasa clientului un echipament timp de doua saptamani, apoi il intreaba daca ii place. „Pe cand noi il invatam sa-si masoare productivitatea si alti parametri, ca sa stie sa argumenteze in fata top managementului decizia de achizitie.“

Armate de profesionisti, pentru masuratori cat mai relevante
Prezent pe piata din 1921, Jumbo este cel mai mare lant privat de supermarketuri din Olanda si are sapte centre de distributie strategice, mai mult de 13.000 de angajati si o cifra de afaceri anuala mai mare de sapte miliarde de euro si livreaza saptamanal spre magazine 270.000 de partide de marfa.
Deoarece in acest domeniu de activitate competitia este foarte puternica, iar marja de profit este mica, orice optimizare este binevenita, deci Jumbo a acceptat provocarea Crown de a testa, pentru circa doua luni, intr-unul din centrele sale nationale si regionale de distributie, stivuitorul GPC 3000 cu sistem QuikPickRemote. Asta dupa ce anterior compania incercase echipamente ghidate automat (AGV), care insa au necesitat o investitie uriasa si nu au adus imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste viteza de pregatire a livrarilor. Astfel ca Jumbo a solicitat Crown o solutie mai putin costisitoare si care sa creasca productivitatea si sa scada oboseala operatorilor.
Specialistii Crown care s-au deplasat la centrul de distributie ales ca locatie de teste au constatat ca in depozit lucrau si barbati, si femei, cu varste de la 28 la 60 de ani, cu experienta in picking de la doi la 17 ani si cu randament mai mare sau mai mic.
Pentru ca masuratorile performantelor echipamentului cu QuickPick Remote sa fie cat mai exacte, au fost stabilite obiective clare, iar testele au fost facute prima data cu un echipament standard, si apoi cu cel de la Crown, folosind doar comenzi reale, pentru magazine reale.
Asa cum arata reprezentantii producatorului, „trebuia ca masuratoarea noastra sa fie foarte relevanta ca sa demonstram managerilor ca merita sa faca investitia. De aceea, pentru a face comparatiile, am luat date din WMS si, in plus, am mai facut ceva nou: deoarece avem nevoie sa intelegem care este impactul fizic al folosirii acestui echipament asupra operatorilor, fiecare dintre ei a primit un ceas cu dispozitiv de numarare a pasilor care a permis analiza miscarilor din timpul pickingului. Iar Jumbo a angajat kinetoterapeuti pentru a sta de vorba cu oamenii, a privi inregistrarile si a analiza datele in mod stiintific. In plus, am montat camere GoPro deasupra echipamentului, ca sa vedem cum se misca. Si sigur ca la final am intervievat toti operatorii si am aflat ce parere au despre folosirea echipamentului nostru, despre tehnologie s.a., din prima pana in ultima zi de test. Iar analiza de productivitate s-a facut la final, doar pe baza datelor din WMS.“

Productivitatea a crescut, in medie, cu 7,5%
Implementarea a durat putin, pentru ca echipamentul nu are conexiune cu WMS, iar operatorii nu au avut nevoie de mai mult de o zi pentru a se obisnui cu el.
Iar productivitatea a crescut cu 5% pana la 15%, in functie de zona din depozit unde a fost testat echipamentul – pentru ca exista zone unde marfurile au miscare rapida, dar si zone cu miscare lenta sau foarte lenta. Dincolo de aceste cifre insa, care reprezinta media, productivitatea nu a crescut deloc in cazul unora dintre operatori, iar pentru altii a fost cu 20% mai mare. Este o crestere semnificativa, cu atat mai mult cu cat aceste stivuitoare nu au impus modificari ale structurii depozitului, s-a folosit infrastructura deja existenta.
S-a mai constatat ca, fiind folosite in doua schimburi si jumatate pe zi, timp de sase zile pe saptamana, asa cum se lucreaza in depozitele Jumbo, stivuitoarele Crown reduc cu 7,5% costurile de exploatare, ceea ce inseamna economii de circa 60.000 de euro/an/echipament, astfel ca amortizarea dureaza doi ani – sau chiar mai putin, in functie de numarul de schimburi si de costurile cu personalul pe care le are fiecare firma.

Operatori mai eficienti, dar si mai sanatosi
La final, operatorii si-au manifestat preferinta pentru echipamentul Crown, fata de altele, apreciind mai ales faptul ca, datorita functiei voice picking, ei sunt cei care conduc stivuitorul, nu stivuitorul ii conduce pe el, deci se pot misca in ritmul optim.
QuickPick Remote permite operatorului sa miste stivuitorul de la distanta la urmatoarea locatie de picking prin apasarea unui buton de pe o telecomanda, astfel ca acesta nu trebuie sa se intoarca mereu la platforma de control pentru a muta echipamentul mai departe, ci poate sta in spatele lui, mergand constant inainte si avand un flux lin de lucru.
Numarul de urcari/coborari in/din stivuitor (care poate ajunge la 1.200 intr-un schimb) s-a diminuat cu 80%, deci angajatii se simteau mult mai odihniti la finalul zilei de munca. In plus, operatorii, care ajung sa care ei insisi chiar 10 t de marfa pe zi (de obicei fac 190 de picuiri pe ora si cara de fiecare data 5-10 kg), apreciaza distantele mult mai mici pe care le parcurg acum tinand cutiile in mana, iar 90% dintre ei au declarat ca efortul fizic este mai mic decat in trecut – in conditiile unei productivitati mai mari. Iar un efort fizic mai mic le-a permis sa presteze mai multe activitati in cursul zilei.
Asa cum au punctat reprezentantii Crown, cel mai productiv angajat inainte de folosirea acestui stivuitor a fost cel care a avut si cea mai mare crestere a eficientei, de 20%, deoarece cand folosea echipamente standard manevra atat de multe produse, iar efortul fizic era atat de mare, incat a trebuit sa i se reduca timpul de lucru de la opt ore pe zi la sapte ore, insa datorita stivuitorului Crown a putut lucra iar opt ore, nemaifiind la fel de obosit ca inainte.
Crown promite ca prin folosirea acestui echipament nu mai apar la fel de multe probleme cu articulatiile, iar testele realizate la Jumbo au aratat ca numarul de zile in care angajatii au lipsit de la serviciu din motive de sanatate s-a diminuat cu 11%.
GPC 3000 mai ofera posibilitatea de picuire pe ambele parti, astfel incat face fata cu succes la 10.000-15.000 SKU, la cat ajunge un retailer – publicul sau tinta. Si, vorbind de retaileri, reprezentantii Crown atrag atentia asupra faptului ca acestia au mari probleme in a-si pastra personalul – deci trebuie mereu sa faca training cu oamenii noi – dar si in a gasi oameni, deoarece operatorii actuali imbatranesc si interes pentru aceste meserii nu prea mai exista. Deci e nevoie de solutii care nu doar sa creasca productivitatea, dar si sa reduca oboseala mentala si fizica a angajatilor, astfel incat aceste meserii sa ramana atractive. Managerul Jumbo chiar a punctat faptul ca „nu vezi foarte rar ca oamenilor chiar le place sa lucreze cu un echipament. Pentru noi este o noutate. Acum operatorii vin cu 15 minute mai devreme la serviciu ca sa fie siguri ca vor lucra pe un stivuitor Crown – pentru ca nu avem pentru toti.“
Conform unui studiu din 2010 al Agentiei Europene pentru Siguranta si Sanatate la locul de munca, 17,7% din operatorii sub 25 de ani au probleme cu spatele si 16,5% au dureri musculare, iar dintre cei de 40-54 de ani, 27,3% au probleme cu spatele si 25,4% au dureri musculare.
In concluzie, in conditiile in care in 2010 pe piata europeana de logistica numarul operatorilor care s-au pensionat a fost mai mare decat al celor care au inceput sa lucreze in domeniu, ceea ce a facut ca pastrarea angajatilor sa fie foarte importanta, stivuitorul Crown GPC 3000 cu QuickPickRemote reduce efortul fizic al angajatilor, ceea ce le creste motivatia de a lucra in domeniu.
Oportunitati mari de optimizare exista, asa cum subliniaza reprezentantii Crown, mai ales atunci cand operatorii trec constant de la condus la picking, cand mare parte din timpul lor este petrecut pe culoare (de exemplu, in pregatirea activitatilor de dupa picking), cand mai multe culoare au o densitate mare de produse si 1-3 lazi la fiecare oprire si cand exista standarde de munca deja stabilite.

Costuri minime de service in perioada de garantie
Stivuitorul are cutie de viteze automata, care la 4-5 km/h – viteza cu care se merge de obicei in depozite – nu consuma multa energie si nu permite atingerea unor viteze mari la fel de repede ca transmisia automata, ceea ce sporeste siguranta in exploatare.
Bateria rezista cel putin doua schimburi, deci la ritmul de lucru de la Jumbo se schimba o data in cursul unei zile, ceea ce este mai rar decat la alte echipamente folosite in trecut.
Iar datorita dispozitivelor laser din dotare stivuitoarelor se evita deteriorarea echipamentelor din cauza tamponarilor sau a obstacolelor din cale, deci se elimina complet costurile de service din perioada de test, iar durata de viata a produselor creste.

Raport calitate-pret mult mai bun decat in cazul AGV
QuickPick Remote dubleaza pretul stivuitoarelor standard, asa cum arata reprezentantii Crown – care declara ca nu mai exista furnizori de echipamente similare – dar, chiar si asa, investitia e mult mai mica decat in cazul AGV, care sunt de 4-5 ori mai scumpe.
Un stivuitor Crown cu QuickPick Remote poate transporta simultan 3-4 carucioare sau doi paleti, deci cele 40 pe care le-a cumparat intre timp Jumbo ajung in total la 400.000 de cutii pe saptamana.
In afara de acestea, Crown a mai instalat deja 90 de astfel de echipamente la un alt client si a mai primit o comanda pentru alte 90.

Articole similare

Ad
Ad