Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Puternic, silențios, confortabil

Isuzu Novociti Volt este o soluție eficientă și ecologică pentru transportul urban, dezvoltată intregral de Anadolu Isuzu. Autobuzul 100% electric este foarte silențios și reprezintă o apariție plăcută în traficul urban, grație designului exterior atractiv, dar și lipsei de zgomot și de emisii. Având o autonomie de până la 300 km (în funcție de condițiile de drum și de climă), Novociti Volt poate fi utilizat cu ușurință în aplicații urbane și suburbane, pe linii de transport către platforme industriale sau depozite din apropierea orașelor etc.

Isuzu Novociti Volt a ajuns în România la începutul anului și prima sa ieșire din curtea importatorului Anadolu Automobil Rom a fost pentru un test-drive în București, într-o zi rece și însorită de iarnă. Micul autobuz electric a întors multe priviri, atât din partea pietonilor, cât mai ales a șoferilor operatorului public STB, intrigați de noul-venit în peisajul urban.

Dimensiunile compacte, de 7.957×2.463×3.260 mm (Lxlxh), fac din Novociti Volt o soluție ideală pentru traseele pe străduțe înguste, cu trafic de nivel redus spre mediu. În funcție de configurația interioară și de numărul de scaune se poate opta pentru o capacitate maximă totală de 46 sau de 52 de locuri, cu spațiu pentru cărucior.

Accelerație promptă, decelerare lină și confortabilă

Motorul electric TM4 Sumo MD are o putere maximă de 255 kW și un cuplu motor maxim de 2.355 Nm. În funcție de autonomia dorită – de până la 300 sau 380 km (fără aer condiționat) – capacitatea bateriilor li-ion amplasate pe plafon poate fi de 211 sau 269 kW. Vehiculul de test a fost echipat cu pachetul mai mic, de 211 kW, iar la finalul testului, de aproximativ două ore, efectuat pe traseul Gara Băneasa – Casa Presei – Arcul de Triumf – Piața Victoriei – Piața Unirii – Palatul Parlamentului – Hotel Marriott – Splaiul Independenței – Podul Basarab – Bulevardul 1 Mai – Arcul de Triumf – Fântâna Miorița – autonomia indicată la bord a fost 262 km (redusă de la 280 km).

Accelerația Novociti Volt este puternică și continuă, grație motorului electric cu acționare directă, care nu necesită schimbarea treptelor de viteză, ca la propulsoarele diesel. În momentul eliberării pedalei de accelerație se intră automat în frână de motor cu recuperare de energie, însă decelerarea este lină și foarte confortabilă pentru pasageri, beneficiindu-se astfel cât mai mult de energia cinetică a vehiculului. Intensitatea frânării se poate seta pe 6 niveluri, iar la momentul testului aceasta era pe nivelul al doilea, potrivită pentru condiții de trafic relativ lejer.

Novociti Volt se remarcă prin silențiozitate. Zgomotul ca un ușor țiuit, specific autovehiculelor electrice, este discret și la o tonalitate neutră, care nu deranjează deloc, fiind aproape insesizabil. ªi nu se aud nici semnalizarea sau avariile.

Suspensia este integral pneumatică, iar sistemul de frânare complet pneumatic include ABS, EBS și ESP. În pachetul de sisteme de siguranță standard mai sunt incluse senzorul de parcare, sistemul de detectare a incendiului în compartimentul motorului și sistemul de asistență la plecarea din rampă.

Post de conducere ergonomic

Bordul este configurat simplu și ergonomic. Pe panoul informativ din spatele volanului se găsesc informații despre nivelul de încărcare a bateriei, despre cantitatea de energie folosită până în acel moment și despre autonomia rămasă. În timp real se afișează cantitatea de energie consumată și respectiv recuperată la frânare. Valorile în cifre sunt însoțite de un marcaj luminos corespunzător, roșu sau albastru. Grafica digitală este realizată clar și îngrijit, doar că scrisul este puțin cam mic, iar dacă bate lumina în ecran poate fi mai greu de citit. Oricum, informația privind cantitatea de energie disponibilă în baterii este indicată și de unul din cele două „ceasuri” mari de pe bord, care înlocuiește aici turometrul de la autobuzele convenționale.

Soferul are o poziție comodă, scaunul pe pernă de aer, cu cotieră pe partea dreaptă, fiind confortabil la drum lung. Acesta este reglabil față-spate și pe înălțime, iar coloana de direcție, la fel, se poate regla pe înălțime și pe adâncime. Am apreciat, de altfel, direcția sigură și ușor de controlat, stabilitatea și manevrabilitatea autobuzului.

În partea dreaptă a volanului se găsesc comenzile pentru acționarea ușilor, butonul de avarie, comenzile pentru ridicarea și coborârea caroseriei, pentru funcția de îngenunchere și pentru asistența la plecarea din rampă. Lângă acestea, în partea centrală a bordului, rămâne loc pentru montarea unui ecran pentru navigație sau pentru un sistem PTA, de comunicare cu dispeceratul. În cazul în care locul rămâne totuși gol, poate fi folosit și drept compartiment pentru telefonul mobil al șoferului. În stânga volanului se găsesc comenzile pentru lumini de interior, cele pentru degivrarea parbrizului și a geamului șoferului, butonul de anulare a funcției ASR și claxonul. Pe lateral sunt suportul de pahar, un port USB cu două ieșiri și frâna de mână (al cărei mâner este o idee cam scurt).

În partea de jos este amplasat un compartiment mare de depozitare, în care poate încăpea inclusiv o sticlă de 2 l, iar pe dreapta sunt radio-CD-ul și sistemul de control al climei, cu comenzi separate pentru compartimentul șoferului și pentru salonul pasagerilor.

Atenția la detalii a producătorului a făcut ca orice spațiu să fie valorificat, astfel că în locul îngust dintre volan și bord a fost amenajat un compartiment tip tăviță, pe care se pot pune pixuri, o brichetă, monede sau alte obiecte mici.

Oglinzile retrovizoare exterioare sunt simple, dintr-o singură piesă, și reprezintă un mic dezvantaj pentru autobuzul electric – care de altfel este configurat foarte echilibrat – deoarece în traficul urban vizibilitatea optimă de jur împrejurul autovehiculului este importantă. Oglinda din partea stângă este montată pe pilonul A și tocmai de aceea jumătate din geamul șoferului are degivrare. Oglinda din dreapta este însă cam rudimentară și contrastează cu interiorul dichisit și tehnologia de ultimă generație. Parasolarul este manual și acoperă doar spațiul de lucru al șoferului. La fel, și geamul lateral se acționează tot manual.

 Salon cochet, luminos, aerisit

Compartimentul pasagerilor este foarte luminos, grație liniei coborâte a geamurilor și a ușilor integral transparente. Tapițeria portocalie a scaunelor se potrivește foarte bine cu tonurile de gri deschis și argintiu, iar zonele largi din dreptul celor două intrări creează senzația de spațiu. În plus, panoul despărțitor dintre scaunul șoferului și interiorul autobuzului este, la fel, din material transparent.

Ușa din față este lată, astfel încât accesul la bord să fie facil, mai ales dacă se montează un aparat de taxat în zona centrală – pre-echipare există deja, pe bara de susținere care urmărește linia bordului până în dreptul scaunului șoferului. Ușa a doua este dublă, pentru a permite îmbarcarea unui cărucior, iar deschiderea se face către exterior, pentru nu afecta spațiul interior util. Pe peretele opus acesteia au fost montate 4 scaune rabatabile, care nu ocupă spațiu, însă pot fi folosite la nevoie. Rampa pentru cărucior este manuală, însă opțional se poate comanda una cu acționare electrică.

Partea din spate a salonului este ocupată de scaune amplasate stil amfiteatru, pe trei niveluri. Acestea reprezintă o valorificare eficientă și necesară a spațiului de deasupra compartimentului motorului și probabil că vor fi utilizate în special de tineret. Cert este că panorama asupra interiorului autobuzului, dar și la exterior, este foarte atractivă.

ªoferul poate urmări în permanență ceea ce se întâmplă la interiorul autobuzului, dar și în jurul acestuia – atunci când este oprit în stație, grație sistemului opțional de trei camere video – pentru salon și separat pentru cele două uși – la care se adaugă camera video pentru marșarier. Acestea au ecran separat, poziționat în colțul din stânga-sus, lângă sistemul de comandă al panoului informativ frontal.

Un monitor LCD este oferit în standard pentru difuzarea de materiale publicitare și informative.

În funcție de buget, Novociti Volt poate fi configurat pentru a răspunde cerințelor oricărui operator de transport urban. Garanția bateriei este de asigurare a încărcării la minimum 80% din capacitate pentru o perioadă de 8 ani cu încărcare peste noapte.           

Articole similare

Ad