Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Putine controale, multe nereguli

Legislatia romaneasca in privinta transportului si depozitatii de marfuri periculoase include prevederi chiar mai restrictive decat cea comunitara. Dar, desi la partea legislativa stam bine, sunt inca multe firme romanesti care nu respecta nici macar regulile elementare referitoare la marfurile periculoase, deoarece, de multe ori, autoritatile sporesc controalele numai in urma unor accidente. Am stat de vorba cu Alain Schodts, managing director DGM Romania, despre rolul instruirii personalului din depozite asupra regimului de manipulare a marfurilor periculoase.
 

Regulamentele comunitare pentru marfuri periculoase devin tot mai restrictive, deoarece se pune un accent tot mai mare pe siguranta.
Legislatia romaneasca a preluat foarte mult din cea comunitara, fapt ce ajuta companiile multinationale care vor sa aiba aceleasi conditii ca in tara de origine. „Autoritatilor romane a inceput sa le pese, dar este un proces foarte lent. Sunt si oameni care isi fac treaba, dar si angajati «de moda veche». Pentru a fi in siguranta, companiile ar trebui sa urmeze in primul rand regulile de baza, iar autoritatile sa penalizeze tot mai mult pe cei care nu le respecta, altfel se pot intampla adevarate drame. Cu cat instruim mai mult oamenii cu privire la manipularea marfurilor periculoase, cu atat scad riscurile de accidente. Daca, de exemplu, responsabilul DGM care lucreaza in depozit vede ca cineva nu poarta hainele necesare, are autoritatea de a da afara din depozit acea persoana. Am vizitat si alte companii si, din pacate, am vazut ca au o mare problema in ceea ce priveste siguranta. De multe ori, in Romania am vazut ca asemenea marfuri sunt transportate in conditii improprii, iar autoritatile nu fac controale suficiente”, a declarat Alain Schodts, managing director DGM Romania.
Parte a grupului international DGM (Dangerous Goods Management), cu sediul central la Amsterdam si reprezentante in mai mult de 35 de tari din intreaga lume, DGM Romania este prezenta pe piata de doi ani.
„Suntem experti pe plan international in depozitarea, manipularea si transportul de marfuri periculoase, dar si in instruirea personalului din domeniu. De asemenea, furnizam toata gama de materiale de ambalare, de la flacoane mici pana la toate dimensiunile cutiilor de carton, metal etc.“, explica Alain Schodts. Planul companiei este de a se concentra pe unitatile de productie de marfuri periculoase de la noi din tara, exemple fiind fabricile de produse chimice, petrochimice, cele din domeniul automotive sau farmaceutic.
Pe viitor, DGM Romania va inchiria un depozit langa Bucuresti, pe care il va dota la standarde europene, pentru depozitarea si manipularea marfurilor periculoase. „Vom incepe lucrarile la depozit cand suntem siguri ca va fi plin. La inceput vom lucra afara, cu un birou intr-un container, si apoi vom avea si depozitul. Suntem doi actionari in aceasta firma, si investitia va fi a noastra.“

Cursuri profesionale de acreditare
Compania are acreditarea globala IATA (organizatia pentru transport aerian), pentru care a organizat pana acum patru cursuri de instruire.
„Putem oferi expeditorilor din Romania toate tipurile de instruire in ceea ce priveste marfurile periculoase. Luna trecuta am organizat a patra sesiune de instruire IATA, pentru obtinerea acreditarii DGA, necesara tuturor firmelor care vor sa expedieze marfuri periculoase. Companii de expeditie precum Schenker sau Kühne&Nagel au cate o persoana dedicata pentru aceste marfuri. Toti specialistii pot veni la noi atat pentru cursurile de acreditare, cat si pentru a-si reinnoi certificatele la fiecare doi ani. Putem organiza cursuri atat la sediul unui client, cat si pe teren neutru, cu reprezentantii mai multor companii.“

Consultanta pentru calcularea unui pret corect
O alta activitate a DGM Romania este cea de consultanta in depozitarea si manipularea marfurilor periculoase. „Cand lucram cu firmele de logistica cerem intotdeauna specificatiile produselor pe care doresc sa le depoziteze. Asa vedem ce tip de marfa este si daca specificatiile si acreditarile depozitului permit depozitarea ei, iar dupa aceasta analiza ne dam sau nu acordul pentru depozitare si manipulare. Pentru mai multe tipuri de marfuri, facem un plan foarte clar de separare a acestora, deoarece sunt produse care nu pot fi stocate unele langa altele.“
Tot specialistii de la DGM isi sfatuiesc clientii in legatura cu eventualele investitii pe care trebuie sa le faca in cazul unor marfuri noi ce urmeaza sa intre in depozit. Iar astfel de sugestii pot ajuta si la oferirea unui pret cat mai corect catre clienti. „De cele mai multe ori este nevoie de investitii pentru a adapta depozitul la tipurile de produse, si explicam aceste lucruri companiilor de logistica, dupa care ele decid daca vor sa investeasca.“

Asigurarea este vitala
DGM Romania beneficiaza de asigurare la nivel de grup pentru toate activitatile pe care le desfasoara. „Avem contracte cu clientii unde toate activitatile sunt acoperite de garantie, dar si altele unde numai pentru o parte din eventualele accidente suntem despagubiti. De exemplu, a fost o situatie cand se scurgea lichid dintr-unul din paleti si am vazut cum un reprezentant al firmei noastre curata. I-am spus ca noi trebuie sa instruim oamenii si sa-i supraveghem, nu sa facem treaba in locul lor, pentru ca, daca se intampla ceva, asigurarea nu ne va despagubi. Cand e vorba de marfuri periculoase, trebuie sa fim foarte atenti, de aceea multora le este teama sa se ocupe de astfel de produse.“
In prezent, DGM Romania lucreaza pentru companii precum H.Essers, Gebrüder Weiss sau Gefco. Primele discutii cu H.Essers au fost purtate in primavara lui 2008, iar semnarea contractului s-a facut in toamna aceluiasi an, dupa ce compania de logistica a inceput sa aiba discutii cu tot mai multi clienti care aveau nevoie de logistica pentru marfuri periculoase.
„La H.Essers avem o persoana care lucreaza permanent in depozit. La companii unde exista variatii de personal, este important sa fie cineva mereu acolo pentru a-i instrui pe cei noi. In plus, avem intalniri saptamanale cu clientii, pentru a vedea ca activitatea se desfasoara asa cum trebuie.“
Reprezentantul DGM din depozitul H.Essers verifica zilnic daca paletii sunt bine aranjati, daca materialele sunt in regula, sa nu existe eventuale scurgeri, daca iesirile de urgenta sunt libere, iar personalul respecta instructiunile date. „Prezenta permanenta la sediul clientilor depinde de conditiile prevazute in contract. Solutiile oferite de noi sunt adaptate la cerintele clientilor.“
In prezent, compania are sase angajati in Romania, insa echipa se va mari, un alt reprezentant DGM urmand sa fie prezent in depozitul H.Essers de la Oradea.
DGM intervine si pentru obtinerea aprobarilor de la Ministerul Mediului si de la alte institutii similare.

Articole similare

Ad
Ad