Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Râmnicu Vâlcea va fi legat cu A1. A fost lansată licitația pentru proiectarea drumului

Licitația pentru proiectarea conexiunii orașului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Sibiu – Piteşti, via DN 73C, a fost lansată, această secțiune fiind inclusă în Masterplanul General de Transport al României, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„A fost lansată licitaţia pentru proiectarea conexiunii oraşului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Sibiu-Piteşti, via DN 73C. Aşa-numita secţiune 6 a A1 Sibiu-Piteşti este inclusă în Masterplanul General de Transport al României şi este împărţită în două segmente. Primul, cu o lungime de 11 km, se întinde de la Curtea de Argeş la Tigveni. Aici sunt în plan lucrări de refacere a structurii rutiere, amplasarea unor elemente de siguranţă rutieră, montarea unui sistem modern de scurgere a apelor şi consolidări punctuale ale drumului. Al doilea segment, de la Tigveni la Râmnicu Vâlcea, presupune lucrări de modernizare pentru 13 km din DN 73C şi construirea unui drum nou, de 3 km, care va face legătura între A1 şi drumul naţional“, a explicat ministrul printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cătălin Drulă a precizat că pentru drumul nou şi pentru cel modernizat, lăţimea platformei va fi de 10 metri, astfel: câte 3,5 m pentru fiecare bandă de circulaţie, câte 0,75 m pentru fiecare dintre cele două benzi de încadrare, câte 0,75 m pentru fiecare dintre cele două acostamente. „Ambele proiecte beneficiază de noul model de caiet de sarcini al CNAIR. Legarea cât mai multor comunităţi la reţeaua drumurilor de mare viteză, prin noduri rutiere şi reabilitatea DN-urilor, este crucială pentru dezvoltarea locală şi regională – căci mobilitatea crescută în interiorul regiunilor ţării atrage după sine şi ridicarea nivelului de trai din acele zone“, a scris ministrul de resort.

Articole similare

Ad