Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Recomandările Kefren pentru eficientizarea muncii dispecerilor și reducerea consumului

Deoarece eficientizarea activității este un obiectiv major și pentru transportatorii cu utilitare ușoare, și nu toate firmele sunt la același nivel din punct de vedere al digitalizării și al resurselor financiare, administratorul Kefren Expres, Zsolt Gógucz, a vorbit la Conferința Națională a Transportatorilor Expres de Mărfuri din România despre trei soluții pe care le folosește în firma sa și pe care le consideră eficiente și accesibile: două softuri și un aditiv.

Impargo permite planificarea rutelor – „este cel mai util program de acest tip pe care l-am găsit noi pe piață“ – calcularea taxelor de drum și a costurilor/vehicul – deoarece o firmă poate avea utilitare din diverse categorii de greutate – și managementul comenzilor. Softul se poate testa gratuit, abonamentul lunar este de 29,90 de euro, iar pentru firmele care se abonează pe un an se ajunge la 19,90 de euro/lună. „Mulți transportatori țin cont de prețul la care merg, dar nu doar aceasta e problema, ci mai ales costul și eficiența la care lucrăm, costul/oră al factorului uman“, explică Zsolt Gógucz. „Iar munca angajaților trebuie eficientizată prin folosirea unor astfel de softuri, care permit inclusiv calcularea costurilor fixe/șofer.“ Un alt soft prezentat cu această ocazie a fost Smart Assist 360, lansat în urmă cu un an și jumătate, care are la bază o aplicație dezvoltată in-house de Kefren și permite un control mult mai ușor, în timp real, al operațiunilor de transport, prin urmărire GPS și nu numai, și deci folosirea timpului angajaților în alte scopuri. Softul le oferă clienților informații legate de transport, de câte ori au nevoie, iar șoferii vor fi mult mai relaxați, pentru că aplicația estimează timpul de sosire. Și acest program poate fi testat gratuit 30 de zile, iar dacă o firmă are nevoie se pot face adaptări la cerințele sale. Smart Assist 360 poate prelua toate activitățile unui dispecer, deoarece transmite automat statusul comenzii din oră în oră, din două în două ore sau la orice alt interval stabilit. „Or, trimiterea unui status pe mail durează 3-5 minute, deci operatorul pierde 15-20 de minute pe zi cu o muncă necalificată. Dacă înmulțim această valoare cu numărul de transporturi înțelegem de ce plătim scump angajații: pentru că fac munci necalificate, când de fapt ei trebui plătiți pentru creativitate și performanță.“ O altă caracteristică interesantă a softului este că măsoară nivelul de stres al clientului și îi permite dispecerului să vină în întâmpinarea cerințelor acestuia. Cu cât un transport este mai important pentru client, cu atât va intra mai des pe platformă să-i vadă statusul, în funcție de numărul de accesări i se determină nivelul de stres, iar dacă acesta este mare dispecerul poate suna clientul pentru a verifica dacă totul este în regulă.

Sistemul este compatibili cu toți furnizorii de GPS integrați cu TimoCom – „în 2013 am început această colaborare și nu vrem să lucrăm cu alte platforme similare“ – iar la cererea clienților Kefren poate integra orice furnizor sau sistem.

În afară de cele două softuri, Zsolt Gógucz folosește de câteva luni un produs care a mai fost pe piață în 2013-2014, Fuel Factor X, un aditiv utilizat în SUA de 20 de ani pe toate tipurile de vehicule, și care permite reducerea emisiilor, creșterea performanței și economiei de combustibil și prelungirea vieții motoriului. „Este un produs sezonier, care nu are utilitate decât atunci când carburantul costă foarte mult, ca acum. Datorită formulei lui unice, care înglobează detergenți, compuși de întârziere a polimerizării, inhibatori de rugină și coroziune, demulsificatori și stabilizatori de combustibil, de când îl folosim nu mai sunt probleme cu filtrele de particule și catalizatorii.“ Managerul Kefren Expres mai explică faptul că aditivarea unui litru de combustibil costă circa 0,23 de lei, deci pentru 100 l de combustibil folosiți de mașină costul suplimentar este de 2,3 l, pentru 100 l de 23 de lei etc. Deoarece Fuel Factor X reduce consumul de carburant cu până la 14%, deci la 100 l se economisesc 14 l, la un preț al benzinei de 7,09 lei/l se ajunge la o economie de 76,26 de lei și la un preț al motorinei de 8,42 lei/l, la o economie de 94,88 de lei.

Firmele interesate pot fi simpli utilizatori (opțiunea Become a Customer) sau pot obține și venituri pasive, „cum am făcut și eu, fără mari eforturi“ (opțiunea Become an Affiliate).

Articole similare

Ad