Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Rețea importantă de traficanți de țigări prinsă la Arad

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 23 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani. Anchetatorii au pus sub sechestru 622 de vehicule, printre care și capete tractor și semiremorci cu care erau transportate țigările, 360 de terenuri și 50 de case și apartamente.

În urma operațiunii de marți a DIICOT Structura Centrală la Arad într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și spălare de bani, 23 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, scrie presa locală. Cei 23 de inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. „O armată de avocați arădeni și-au însoțit clienții la București, aceștia fiind duși la audieri încă din cursul zilei de marți. Până la această oră, o singură persoană a fost lăsată în libertate și a revenit cu avionul la Arad“, arată criticarad.ro.

Se pare că țigările erau introduse în țară în camioane. Până în prezent nu există dovezi că transportatori sau șoferi români sunt implicați în rețeaua de contrabandă cu țigări.

Foto: aradon.ro

Redăm comunicatul DIICOT din 14 iulie:

La data de 14.07.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 23 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani.

La data de 13.07.2021, în baza ordonanțelor de delegare ale DIICOT – Structura Centrală, ofițerii de poliție judiciară din cadrul DCCO și DICE au pus în executare un număr de 157 de mandate de percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Gorj, Timiș și a municipiului București, în urma cărora au fost audiate 76 de persoane și au fost ridicate 27.200 de țigarete, 3 arme de vânătoare, precum și sumele de 301.950 de lei, 101.015 de euro și 35.880 de dolari.

Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 622 de autoturisme, capete de tractor și semiremorci, 357 de suprafețe de teren intravilane și extravilane, 50 de imobile (apartamente și case de locuit), dar și asupra acțiunilor sau părților sociale deținute la 18 societăți comerciale.

Foto: criticarad.ro

În cursul zilei de astăzi, cei 23 de inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Documentarea activității infracționale a fost realizată în colaborare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie(HMRC), din Ungaria(NTCA), din Franța și Germania, precum și cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor – Direcția Supraveghere și Control Vamal și Direcția Regională a Vămilor Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, Biroul Operațiuni Speciale Cluj, Biroul Operațiuni Speciale Timișoara și Biroul Operațiuni Speciale Oradea.

La activități au participat jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei Române, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș.

De asemenea, au fost angrenate efective ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București, Ploiești, Pitești, Craiova, Brașov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca și SCCO Gorj și Caraș-Severin.

Foto: criticarad.ro

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat DIICOT 13 iulie:

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferența semnificativă a prețului de piață a țigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, față de prețul celor din spațiul Uniunii Europene, a achiziționat cantități importante de țigarete pe care le-au introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal și comercializarea lor în România și alte țări din vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului și obținând sume impresionante de bani.

Țigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erau încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri (panouri de lemn, paste făinoase, etc.) sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare (identificate de liderii grupării), unde erau descărcate de către membrii grupării.

O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte, era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia, până în prezent, autoritățile engleze reușind să captureze țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.

Articole similare

Ad