Din cauza secetei persistente, Canalul Twente din Olanda a fost închis complet pentru navigație începând cu 25 iulie, din cauza nivelului scăzut al apei, care face ca și pe alte căi navigabile principale din această țară – râurile Maas, Waal și IJssel – vasele de transport fluvial să transporte mai puțină marfă, informează asociația olandeză de transport și logistică TLN. Iar presiunea asupra rețelei rutiere și feroviare din Olanda riscă să crească și mai mult în săptămânile următoare.
Blocajul Canalului Twente arată cât de repede devin vizibile consecințele secetei în lanțul logistic. Deocamdată nu se știe cât va dura blocajul Canalului Twente, dar se estimează că acesta va genera o cerere suplimentară de transport de aproximativ 1.500 de camioane/zi.
Presiunea crește mai ales pe coridoarele logistice importante, printre care conexiunea dintre portul Rotterdam, teritoriul olandez și Germania și ruta A15, care sunt deja supuse frecvent presiunii din cauza lucrărilor de construcție și a ambuteiajelor.
TLN crede că transportul rutier nu poate și nu ar trebui să satisfacă singur această cerere suplimentară, mai ales că firmele din domeniu se confruntă deja cu presiuni din cauza lipsei de personal, a traficului în creștere și a lucrărilor pe diverse drumuri. De aceea o soluție ar fi să se facă temporar calea ferată mai atractivă în timpul secetei, astfel încât capacitatea disponibilă să poată fi folosită mai repede.
Asociația mai avertizează că fluxurile de mărfuri care se mută pe șosea nu revin automat pe apă sau pe calea ferată imediat ce nivelurile apei se recuperează. Acest lucru necesită o bună coordonare între managerii de drumuri, căi navigabile și căi ferate, precum și sprijin pentru soluții de transport multimodal.
**Sursă foto: redacția Tranzit
