Din cele 3,5 milioane de permise noi de muncă emise de UE, doar 57.111 astfel de permise au fost emise în România. Mai mult, potrivit datelor Eurostat (setul de date migr_reschst – „Change of immigration status permits by age, sex and citizenship”, care contabilizează permisele de ședere eliberate în scopul schimbării statutului non-UE în interiorul țării, România a eliberat doar 643 de astfel de permise în 2024, situându-se pe locul 27 în UE (în comparație cu Franța, care a eliberat 200.163, Polonia 17.486 și Bulgaria 1.984).
Înainte de a analiza soluțiile, această cifră descrie cu acuratețe capacitatea României de retenție a capitalului uman calificat. Doar 643 de cetățeni non-UE care au venit în România pentru a studia sau pentru a fi angajați pe un post au reușit să se schimbe și să se dezvolte, fiind recunoscuți ca fiind calificați pe un post mai aproape de dezideratele personale. Spre exemplu, un cetățean indian de 24 de ani a obținut un permis de studii la Cluj și un contract de muncă după absolvire, astfel i s-a acordat un nou permis fără a fi nevoit să își întrerupă șederea. Acesta este un exemplu al unuia dintre cei 643 de străini care au fost deja prezenți într-o țară, dar au reușit să obțină un statut mai stabil (de exemplu, student – muncă, sezonier – salariat, familie – muncă).
România trebuie să își schimbe politica de retenție a migranților. Cu o populație în declin accentuat (conform World Health Organization, populația României va ajunge la 16 milioane de locuitori până în 2050, iar conform Eurostat, va scădea cu 12% în 20 de ani), soluțiile de integrare și asimilare a forței de muncă din afara UE reprezintă singurul panaceu pentru decenii de politici reactive la o moștenire sumbră.
PIB-ul României este tributar masiv (2,5% în 2024, conform World Bank) și are nevoie în continuare de pârghii puternice pentru a susține îmbătrânirea accelerată a forței de muncă. Pe de altă parte, este nevoie și de creșterea ratei de ocupare a anumitor categorii de vârstă (conform Eurostat, rata de ocupare a grupei de vârstă 55-64 de ani este de doar 53,40% și de 78,80% pentru grupa de vârstă 15-24 de ani).
Sună puțin paradoxal faptul că o țară care se bazează puternic pe fluxurile de capital venite dinspre conaționalii migranți, dar care nu este în măsură să mențină un sistem de pensii echitabil, ar dezvolta o apetență crescută pentru narațiuni suveraniste. Acest fenomen expune o tendință de a ignora instrumentele de creștere economică globală și de a se concentra mai mult asupra trecutului, așa cum este descris de propaganda comunistă de tip inspirație asiatică.
„Migrația nu este un robinet care poate fi închis sau deschis după voie și nevoie, iar mult-mediatizatele centre de primire a migranților în țări satelit UE s-au dovedit, deocamdată, un eșec costisitor în implementare. Dacă nu creăm trasee clare de integrare și retenție a migranților cu potențial de plusvaloare, ne vom trezi asaltați de o pătură socială slab pregătită profesional, cu potențial infracțional și vulnerabilități periculoase în fața discursurilor suveraniste.”, a declarat Cătălin Orezeanu, președinte al Alianței Europene pentru Migrație (AEMI).
Forțele planetare sunt reconfigurate, eradicarea sărăciei nu mai pare a fi un deziderat mondial, programele globale de sănătate au fost suspendate, iar această indolență va genera fluxuri puternice de migrație. Politicile naționale trebuie nu numai să se alinieze la UE și la ONU, ci și să protejeze identitățile naționale cu trăsături puternic multiculturale și, oricât de deranjant ar putea fi acest lucru, migranții din afara UE nu numai că vor umple golurile de pe piața muncii, dar vor spori și notorietatea unei națiuni de a respecta valorile universale și propriile comunități etnice.
„Cea mai prețioasă resursă a României nu a fost niciodată petrolul, gazul sau aurul, ci oamenii ei. Și tocmai pentru că nu i-am prețuit, i-am pierdut. În Marea Privatizare am documentat cum, în 20 de ani, au dispărut peste două milioane de locuri de muncă.
De atunci, pierderea de capital uman a continuat ca o hemoragie tăcută: în ultimii ani exodul s-a accentuat, golind pe rând profesii și generații.
Datele recente arată aceeași oglindă a neputinței de retenție, România rămâne la marginea fluxurilor globale de talente și continuă să piardă pentru că nu și-a pus niciodată omul în centrul politicilor sale. În timp ce alte state își întăresc resursa umană prin politici active și investesc miliarde pentru a atrage materie cenușie din state mai puțin dezvoltate, noi rămânem prizonierii unei realități crude, exportăm profesioniști și importăm forță de muncă pe termen scurt, preponderant necalificată.
Pe termen scurt, am reușit să cârpim ruptura prin aducerea de imigranți non-UE – un bandaj necesar, dar departe de vindecare. Pactul pentru Muncă, inițiat de CONAF în 2019, a pornit tocmai de la această realitate: că nu putem construi viitorul pe improvizații, ci pe politici strategice, capabile să lege educația de piața muncii și să creeze un cadru legislativ predictibil.
Soluția reală constă în a învăța să prețuim capitalul uman, să facem din vocație un drum pentru fiecare cetățean și din educație un contract pe termen lung cu viitorul. Totodată, tendințele economice arată limpede că migrația nu mai poate fi tratată rigid, ci fluid, direcționată acolo unde aduce plusvaloare în ramuri economice clasice – HORECA, construcții, agricultură, etc.
România și-a pierdut o parte semnificativă din trecut prin nepăsare. Nu își mai poate pierde și viitorul prin inacțiune.”, a declarat Cristina Chiriac, președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Ce poate face România după finalizarea măsurilor de austeritate?
Ce pot face conaționalii noștri după încheierea mitingurilor din UK împotriva românilor care lucrează în străinătate? În primul rând, să deschidă ochii la plusul de valoare de care avem nevoie pentru a crea un climat socio-economic incluziv și să rămânem pe calea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD-urilor) Națiunilor Unite, care acum sunt umbrite de conflictele mondiale. Pe scurt, să nu mai plece după o fentă ideologică diluată, fără legătură cu realitatea unei specii ce se numește încă Homo sapiens.
