Transportul rutier a realizat in 2019 un excedent de 4,63 de miliarde de euro, potrivit BNR, reprezentand peste jumatate din soldul total al comertului international cu servicii, de 8,55 de miliarde de euro. Daca analizam cifrele provenite din transportul rutier de marfuri, transportul international realizeaza volume consistente la intracomunitar, insa rulajul cel mai mare este pe bilateral. Raportat la volumele de marfa transportata in 2018, conform datelor INSSE, marfa importata in Romania este suficienta pentru 361.300 de incarcaturi complete, ceea ce inseamna circa 989 de camioane, cu o incarcatura ideala de 20 t/vehicul, care intra zilnic in tara cu marfa de import. In ceea ce priveste exportul, in 2018 marfa disponibila a fost suficienta pentru 406.200 de incarcaturi complete (1.112 camioane incarcate complet/zi), ceea ce demonstreaza ca in cazul planificarii ideale a curselor raportul, import/export este, pana la urma, destul de echilibrat.
In 2018, transportul rutier de marfuri din Romania a inregistrat o crestere de 4,8% in termeni de volum, raportat la cantitatea de marfuri transportata in 2017. Din totalul de 237.130.000 t marfuri transportate in 2018, 76,7% au fost in transport national (mai exact 181.830.000 t), iar restul de 23,3% (55.300.000 t) au fost transportate international.
Volumul total de marfa transportata in 2018 a fost impartit relativ echilibrat intre transportul in cont propriu (128.880.000 t), cu o pondere de 55% din total, diferenta de 45% fiind reprezentata de transportul contra cost (108.250.000 t).