AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Romania si Bulgaria si-au desemnat participantii la etapa regional-europeana a Scania Top Team

La jumatatea lui octombrie s-a desfasurat la Sibiu finala nationala a competitiei Top Team, destinate tehnicienilor din service-urile Scania, care are ca scop incurajarea si stimularea perfectionarii profesionale a angajatilor companiei, dar si promovarea sigurantei, sanatatii si a preocuparii pentru mediul inconjurator. La nivel international, intrecerea a adunat la start circa 8.000 de concurenti din 65 de tari, astfel ca evenimentul din 2017/2018 este cel mai mare din cele 10 de acest tip de pana acum.
 

Competitia a inclus patru probe practice care au presupus identificarea si rezolvarea unor defecte ale camioanelor – partea electrica pentru noua generatie Scania, alimentare pentru noua generatie, mecanica motor, electrica – si o proba teoretica, fiecare aducand maximum 50 de puncte. Iar accentul s-a pus anul aceasta mai ales pe sustenabilitate.
Trofeul a fost castigat de echipa service?ului din Cluj – Luncani – formata din Vlad Baraian, Bogdan Baraian, Zoltan Nemes, Flaviu Surd, Cristi Rotaru si Mihai Urcan (capitan), care a intrecut celelalte patru echipe.
Invingatorii au obtinut un voucher de 1.000 de euro, iar celelalte echipe clasate pe podium – cea din Brasov, de pe locul al doilea, si cea din Bucuresti, a treia – au primit si ele premii de 750, respectiv 500 de euro.
Tot in cadrul aceleiasi intreceri a fost desemnata si echipa campioana a Bulgariei, Devnya, care s-a calificat si ea in finala regional-europeana a Top Team. Aceasta va avea loc in primavara lui 2018 la Trento, iar clujeanul Bogdan Baraian are convingerea ca va reprezenta cu succes acolo Scania Romania, deoarece victoria in etapa nationala demonstreaza din plin unitatea echipei, experienta si cunostintele dobandite de fiecare membru al sau.
Echipele castigatoare ale finalelor regionale vor participa la finala mondiala din decembrie 2018 din Södertälje, Suedia.

Articole similare

Ad