Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

România va conduce Autoritatea Europeană a Muncii

Cosmin Boiangiu a fost ales, recent, la șefia Autorităţii Europene a Muncii (AEM). Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, care a descris numirea drept „o reuşită mare pentru diplomaţia română“.

„România a câştigat azi alegerile pentru conducerea executivă a Autorităţii Europene a Muncii. Călduroase felicitări diplomatului Cosmin Boiangiu pentru această binemeritată funcţie! Este o reuşită mare pentru diplomaţia română şi o veste excelentă pentru agenda socială a Uniunii Europene“, a scris Aurescu pe Twitter.

Cosmin Boiangiu a fost ales director executiv. În vârstă de 50 de ani, el este diplomat de carieră. Boiangiu a fost ambasador în Slovenia și a activat la Misiunea României la NATO și la cea de pe lângă Națiunile Unite.

Autoritatea Europeană a Muncii este o nouă structură permanentă a Uniunii Europene. Potrivit site-ului Consiliului European, unul dintre scopurile autorităţii este de a îmbunătăţi cooperarea transfrontalieră, pentru a asigura libera circulaţie a lucrătorilor şi libertatea de a presta servicii în cadrul UE.

Principalele funcţii ale acestui organism sunt: facilitarea accesului la informaţii privind drepturile şi obligaţiile existente în cazuri de mobilitate transfrontalieră pentru lucrători, angajatori şi administraţiile naţionale; sprijinirea coordonării dintre statele membre în asigurarea respectării transfrontaliere a legislaţiei relevante a UE, inclusiv prin facilitarea inspecţiilor comune şi concertate; sprijinirea cooperării dintre statele membre în efortul de combatere a muncii nedeclarate; sprijinirea autorităţilor statelor membre în soluţionarea litigiilor transfrontaliere.

Autoritatea are un consiliu şi un director executiv.

Foto: Twitter/Luminița Odobescu

Articole similare

Ad