Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Romgaz și-a dublat profitul net pe fondul creșterii prețurilor

Romgaz, unul dintre cei mai mari producători de gaze din România, controlată de statul român (70%), a raportat un profit net de 1,7 miliarde de lei (340 milioane de euro) în primul semestru din 2022, în creștere cu aproximativ 127%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatul a fost influențat de creșterea prețurilor gazelor naturale și de creșterea volumului de producției la energie electrică.

Astfel, veniturile companiei au crescut de trei ori, la 7,5 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro), ceea ce reprezintă o creștere cu 31%, faţă de cifra de afaceri pentru întregul an 2021.

Producția de gaze naturale a companiei pentru S1 2022, a fost de 2,52 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă un declin nesemnificativă de producției (-0,16%) în raport cu producția înregistrată în S1 2021. Romgaz deține o cotă de piață de 61,4% din punct de vedere al livrărilor din producția internă, cu 10,5% mai mare decât cota deținută în aceeași perioadă a anului 2021.

Producția de energie electrică a companiei a ajuns la 544,66 GWh, mai mare cu 341,58 GWh, comparativ cu producția realizată în perioada similară a anului 2021 (+168,2%). Această producție a plasat Romgaz la o cotă de piață de 1,95%. Acțiunile Romgaz au avut un randament de 60% în ultimele 12 luni (inclusiv dividendele), față de o creștere de 15% pentru indicele BET-TR.

Articole similare

Ad