Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

S-a promulgat Legea amnistiei pe diurnă

Legea pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative  (PL-x583/07.12.2021)  a fost promulgată astăzi, 30 martie 2022, de către preşedintele Klaus Iohannis.

Legea amnistiei pe diurnă – cum i se mai spune – nu face discriminare între cei care au acţionat în instanţă reîncadrarea, de către ANAF, a diurnelor ca venituri de natură salarială şi au pierdut, aşa cum s-a stabilit final în urma amendării proiectului de act normativ de către Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci şi respectiv pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor.

Pe lângă anularea obligaţiilor fiscale de plată retroactivă a diurnelor acordate şoferilor profesionişti, Legea consfinţeşte posibilitatea acordării de indemnizații de delegare sau de detașare neimpozabile în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Plafonul aferent se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detaşare/desfăşurare a activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate. Astfel sunt prevenite situațiile în care administraţia fiscală ar putea să reîncadreze indemnizaţiile de delegare/detasare netaxate, ca şi prestaţii suplimentare taxate, lucru care se întâmplă deja în cadrul verificărilor fiscale făcute, de exemplu la transportatori.

Articole similare

Ad