Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate Drum Expres Cluj-Dej” cu ofertantul desemnat câștigător, respectiv Asocierea Specialist Consulting SRL (lider) – Specialist Smart Group SRL – Perfect Consult Europe SRL.
Valoarea contractului de servicii este de 27.521.381,44 Lei, fără TVA, iar durata, de 21 de luni, din care 18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.
Construcția viitorului drum expres Cluj-Dej, care va avea o lungime estimată de 75 km, va contribui la reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare între localitățile Cluj și Dej și conexiunea cu viitoarele drumuri Transregio Gilău-Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) și respectiv Autostrada A3 Transilvania, reducerea numărului de accidente, a zgomotului în zona localitățiilor urbane Cluj și Dej și a emisiilor poluante.
Contractul va fi finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport, aferent perioadei de programare bugetară a U.E. 2021-2027), fiind în acord cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din cadrul Planului Investițional 2021 – 2030, cu obiectivul de sustenabilitate, de dezvoltare economică și de dublă utilizare a infrastructurii de transport.