Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sa profitam de fondurile europene!

In ciuda proiectelor ambitioase de modernizare a transportului de calatori, nu ne miscam prea repede, iar discrepantele fata de sistemele de transport din Occident sunt uriase. Cu un tarif corect al biletelor, dar si cu un control riguros al accesului la transportul in comun, vesticii isi permit sa investeasca in vehicule performante si ecologice. Cu contributia autoritatilor locale, care asigura infrastructura necesara, tot mai multe orase europene isi muta o parte din flote pe electric, hibrid sau gaz natural. Chiar daca biletul de calatorie in cazul vehiculelor cu tehnologii alternative este mai scump decat la autobuzele diesel, cetatenii sunt bucurosi sa sustina reducerea poluarii.
 

Desigur, in Romania nu avem un spirit civic asa de dezvoltat si nici acelasi nivel de trai. Si tocmai din acest motiv ar fi bine sa beneficiem de bani europeni pentru investitii in vehicule si infrastructura. Din pacate, nu ne miscam foarte repede, astfel ca am ajuns in vara lui 2017 fara sa fi accesat inca fonduri din Programul Operational Regional 2014-2020.
Este bine de stiut insa ca luna trecuta a fost publicat pe site-ul MDRAP calendarul lansarilor de apeluri de proiecte, cu mentiunea ca perioadele sunt estimative, urmand a fi revizuite in functie de indeplinirea conditiilor pentru lansarea apelurilor.
Astfel, pe axa prioritara 3 a fost lansat, in mai 2017, in consultare publica, Ghidul pentru proiecte de sprijinire a tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon. Data lansarii apelului de proiecte e planificata pentru iunie 2017, cu inchidere in decembrie 2017. Pentru proiectele de mobilitate urbana pe cele sapte regiuni ale tarii a fost alocat un buget de 679,38 de milioane de euro, din care 577,47 milioane de euro fonduri UE, iar pentru proiectele de mobilitate urbana pe Bucuresti-Ilfov au fost stabilite 119,99 milioane de euro, din care 95,99 milioane de euro de la UE. Luna aceasta va fi lansat in consultare publica ghidul pentru proiecte de mobilitate urbana in ITI Delta Dunarii (pe aceeasi axa prioritara), cu un buget de 63,92 milioane de euro.
Pe axa prioritara 4 – Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile – pe cele sapte regiuni ghidul a fost lansat pe 20 ianuarie 2017 si in iunie ar trebui sa se inchida apelul de proiecte. Iar in iunie-decembrie 2017 se asteapta proiectele de mobilitate urbana pentru aceeasi axa prioritara.
Sa speram ca autoritatile locale impreuna cu operatorii de transport urban s-au pregatit, astfel ca vor depune proiecte eligibile pentru finantare.

Articole similare

Ad