Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sapte candidati pentru titlul „Minibus of the Year 2017“

Prima editie a testelor pentru desemnarea Minibusului Anului 2017 au avut loc la Madrid, la sfarsitul lui aprilie. Trei vehicule construite pe sasiu de van, trei pe sasiu de camion si unul pe sasiu de productie proprie s-au intrecut pentru castigarea celei mai importante distinctii a industriei de profil, fiind testate pe un traseu ce a combinat sectiuni de trafic urban, suburban si autostrada, pante si rampe. Trofeul „Minibus of the Year“ a fost inmanat castigatorului in cadrul FIAA Madrid, la sfarsitul lunii mai.
 

Transportul cu minibusul reprezinta in toata Europa un segment aparte. Vehiculele sunt concepute special pentru a fi eficiente si economice, iar carosierii incearca sa creeze conditii cat mai bune de calatorie intr-un spatiu relativ ingust. Pentru a obtine capacitati de transport intre 22 si 40 de locuri, cei mai multi producatori s-au orientat catre carosarea sasiurilor de camion, care, in ciuda micilor neajunsuri legate de vibratii si zgomot (produse de motorul amplasat sub podeaua vehiculului), sunt performante in exploatare, au consum bun si se pot servisa oriunde in Europa. Nu in ultimul rand, pretul de achizitie este mult mai competitiv decat in cazul autovehiculelor cu structura integrala. Avand in vedere destinatia minibusurilor – in principal transport interurban, pe distante scurte si medii – si pretul mediu al biletelor de calatorie, investitiile mai mari ar fi greu de amortizat.
Dupa retragerea de pe piata a popularului Mercedes-Benz Vario, unii producatori s-au reorientat catre sasiul Sprinter (care insa limiteaza numarul maxim de pasageri la 22), iar ceilalti au continuat cu carosari pe Atego sau pe alte variante similare de sasiu – MAN sau Iveco.
Prima editie a Minibus Euro Test, pentru alegerea minibusului anului 2017, a reunit sapte modele: Car-Bus.net Spica, Integralia VIP si Iveco Daily Tourys (construite pe sasiu de van), Ferqui Nora, Indcar L7 si Unvi Voyager GT (pe sasiu de camion) si Temsa MD7 (pe sasiu de productie proprie). Vehiculele au fost testate in ultima saptamana din aprilie la Madrid, pe un traseu combinat, cu sectiuni de trafic urban, suburban si autostrada, pante si rampe. Membrii juriului „Minibus of the Year“ au apreciat confortul la rulare, pentru sofer si pasageri deopotriva, functionalitatea interiorului si solutiile inovative propuse de fiecare producator in parte.

Car-Bus.net Spica: confortabil, silentios, inovativ
Car-Bus.net este un brand nou pe piata, fiind creat in septembrie anul trecut. Compania are insa o istorie de aproape 60 de ani in industria auto, primul nume fiind Obradors. In trecut a colaborat cu mai multi furnizori de sasiuri, dar in final a ramas doar Mercedes-Benz, pe versiunile Sprinter furgon sau autosasiu fiind dezvoltata o gama larga de minibusuri, de la 10 la 22 de locuri. Capacitatea de productie este de trei vehicule pe saptamana. Pe fondul cresterii capacitatii de productie, vanzarile in 2015 si 2016 au atins valori record, de 125 de unitati/an, …

Articole similare

Ad