Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Scania lanseaza motorul pe gaz natural pentru distante lungi

Scania lanseaza un motor revolutionar alimentat cu gaz OC13 Euro 6, care dezvolta 410 CP, performanta comparabila cu aceea a unui motor diesel de aceeasi dimensiune. Propulsorul pe gaz natural este destinat segmentelor de transport pe distante lungi si de constructii. Prin aceasta mutare strategica, Scania marcheaza inceputul utilizarii combustibililor alternativi pentru noua generatie de camioane.
 

Ca urmare a disponibilitatii marite, a infrastructurii imbunatatite si a unei bune rentabilitati pentru transportatori, tari precum Italia sau Franta manifesta un interes crescut pentru vehiculele ce functioneaza pe baza de biogaz sau gaz natural, in timp ce aspectele legate de sustenabilitate sunt la fel de importante, gazul natural asigurand o reducere a CO2 de aproximativ 15%, dupa cum arata producatorul scandinav. „Exista un interes considerabil in Europa pentru solutii de transport pe distante lungi, cu alimentare cu gaz“, afirma Henrik Eng, Product Director Urban, Scania Trucks. „Motorul indeplineste aceste nevoi cu toate beneficiile economice oferite de alimentarea cu gaz, practic fara dezavantaje.”
La randul sau, Johan Mühlbach, Product Manager Gas, Scania Trucks, afirma ca „pana acum, cele mai multe motoare pe gaz fie au fost de capacitate prea mica, fie au avut o autonomie insuficienta pentru a putea fi folosite la transporturile grele, pe distante lungi”.
Motoarele Scania alimentate cu gaz au la baza combustia stoichiometrica, adica arderea completa atat a combustibilului, cat si a oxigenului. La fel ca la un motor pe benzina, arderea este initiata de bujii. Realizarea amestecului aer-combustibil are loc la intrarea in cilindri. „De-a lungul productiei, obiectivul nostru a fost de a obtine cea mai buna manevrabilitate posibila“, explica Folke Fritzson, inginer senior la Scania R&D si membru al echipei care produce motoarele Scania alimentate cu gaz. „Performanta si caracteristicile trebuie sa corespunda cu acelea ale unui motor modern diesel.”
Noul motor pe gaz de 13 l este disponibil cu Scania Opticruise, cutiile de viteza automatizate ale Scania, iar asta inseamna, potrivit producatorului scandinav, ca „schimbarea vitezelor si confortul in timpul condusului sunt de inalta clasa pentru sofer, cu schimbari de viteze rapide, fara ezitari“.

Autonomie extinsa in cazul LNG
Noul motor ofera 410 CP si 2.000 Nm de la 1.100 la 1.400 rpm. Aceste cifre pot fi foarte bine comparate cu motoarele diesel de dimensiune similara. Iar in privinta alimentarii cu gaz un aspect esential este cel al rezervoarelor. Atat cele LNG (pentru gaz refrigerat, lichefiat) cat si cele CNG (pentru gaz comprimat) pot fi comandate direct de la Scania. LNG garanteaza o mai mare autonomie, deoarece are o capacitate mult mai mare de combustibil. Astfel, cu LNG, o semiremorca de maximum 40 t poate rula 1.100 km fara a fi nevoie de realimentare. Cu doua rezervoare LNG pe camioane rigide, este posibila rularea maximum 1.600 km. „In privinta arderii, nu exista vreo diferenta intre LNG si CNG, dar exista diferente semnificative in privinta autonomiei“, spune inginerul Folke Fritzson. „Cu LNG, un ansamblu cu semiremorca obisnuita poate rula pana la 1.100 km pe drum drept. CNG ofera o autonomie maxima de 500 km. Cel din urma este mai mult decat suficient pentru multi clienti, de exemplu la transporturile regionale cu intoarcere la baza si realimentare zilnica. Kilometrajul ce poate fi obtinut inainte de a fi nevoie de realimentare depinde si de modalitatea de sofat si de utilizare, dar si de cat de dificil este drumul“, completeaza specialistul. Pentru a imbunatati siguranta, inginerii Scania au montat supapele rezervorului invers directiei de mers. Acesta este un detaliu aparent simplu, dar important, care reduce riscul ca supapele sa se deterioreze daca sunt lovite de pietris sau bolovani.

Intervale mai mari pentru intretinere
Motorul OC13 functioneaza conform principiului Otto, cu bujii si combustie completa, avand astfel intervale de service mai scurte decat motoarele diesel. Totusi, Scania a atins un interval de service semnificativ mai lung, durata de viata a bujiilor setand de fapt limitele. „Am definit intervalul la 45.000 km atat pentru bujii, cat si pentru schimbarea uleiului, in caz de utilizare normala“, explica Fritzson. „Este o imbunatatire clara fata de motoarele alimentate cu gaz din generatia anterioara, cu 30.000 km ca intervale normale. Aceasta reduce costurile de intretinere si mareste disponibilitatea.“
„Totul indica faptul ca ne indreptam catre o tehnologie inovatoare pentru motoarele alimentate cu gaz, inclusiv pentru camioanele grele de transport pe distante lungi si pentru vehiculele folosite pe santierele de constructii“, afirma si Henrik Eng. Motoarele alimentate cu gaz sunt in general mai silentioase decat cele diesel si deci sunt mai potrivite pentru mediul urban. Noul motor Scania pe gaz Euro 6 indeplineste cerintele standardului PIEK de limitare a zgomotului, care prevede un nivel de maximum 72 dB(A) in zone cu limite stricte.

Articole similare

Ad
Ad