Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schimbare la varf, inceput de iesire din criza si oferta mai bogata

Cu ocazia aniversarii a 75 de ani, din care aproape 50 petrecuti la conducerea companiei, Bernard Krone a predat stafeta fiului sau si a declarat ca producatorul german a depasit deja cea mai dificila perioada din istorie. Grupul in ansamblul sau suporta totusi, pentru prima data in indelungata sa activitate, o pierdere, in ciuda succesului diviziei de masini agricole. Intre timp insa, si cererea pentru semiremorci a inceput iar sa creasca, astfel ca productia, care la cel mai jos nivel a atins 20 de unitati/zi si la cel mai inalt, 220, este acum la jumatate din capacitate, ceea ce permite reangajarea personalului disponibilizat anul trecut.
 

Tot luna trecuta, Krone si-a preluat partenerul  traditional de vanzari de vehicule noi si second-hand ScanBalt A/S din Danemarca si l-a integrat in structura companiei, in scopul de a ataca noi piete cu potential, cum ar fi tarile baltice, Rusia sau Ucraina. Iar produsele si componentele noi, menite sa sporeasca siguranta marfii si sa scada consumul de carburant, au intregit imaginea acestui an care se va incheia in forta cu participarea la IAA Hanovra.
 
Noua semiremorca-prelata EasyTarp are un sistem central de blocare pneumatica ce permite soferului sa prinda prelata in fata si in spate si apoi sa activeze butonul de pe panoul din fata.
Astfel se reduc riscul de accidentare a soferului si timpul de intindere a prelatei, cele patru puncte de prindere in loc de 21 permitand unui sofer experimentat sa deschida sau sa inchida semiremorca in 2-3 minute, in loc de 10, la un vehicul traditional. EasyTarp se remarca si prin aerodinamicitate, ceea ce reduce consumul de carburant.
Krone mai propune pachetul aerodinamic Krone EcoPackage, care permite reducerea consumului de combustibil cu pana la 9%, deoarece semiremorcile au o rezistenta la rulare mica. FuelSaverKit, care consta din prelata laterala aerodinamica si protectie laterala, reduce rezistenta la vand, pentru o reducere a consumului de pana la 7%, demonstrata de teste. O alta scadere, de 2%, se obtine prin folosirea unui difuzor aerodinamic pe acoperis, care dirijeaza aerul in spatele remorcii. Acesta se afla deja pentru trei luni in teste pe flota unui client.
Iar TControl este o solutie telematica pentru monitorizarea vehiculelor de transport, compatibila cu noile platforme telematice NIC-Base (Neutral Information Compiler) ale producatorilor independenti de astfel de sisteme. Asta permite clientului sa decida cum si unde sa fie stocate si afisate informatiile. Clientul poate afla astfel informatii despre vehicul, ruta, timpii cand masina merge/stationeaza, timpii de incarcare/descarcare, momentul plecarii in cursa, uzura franelor sau a anvelopelor, incarcatura s.a., ceea ce sporeste eficienta managementului flotei, optimizeaza capacitatea de folosire a acesteia si ofera o imagine corecta a costurilor. Iar in cazul transportului frigorific ofera rapoarte despre temperatura din interior, pe intreaga durata a cursei.
TControl poate fi folosit impreuna cu sisteme ca Mercedes-Benz Fleetboard sau MAN Telematics, este disponibil in trei variante – Cool, Dry si TOS – si poate fi montat din fabrica, optional, sau ulterior.

Profi Liner da jos 500 kg
Noua Krone Profi Liner Ultra are greutate proprie de circa 5.650 kg, fiind deci mai usoara cu 500 kg decat Profi Liner standard. Reducerea se datoreaza schimbarii intregului sasiu, care permite barelor longitudinale si transversale sa fie mai usoare fara a se pierde din stabilitate, si faptului ca peretele din fata si usa sunt din aluminiu. Semiremorca este echipata cu sistemul de ancorare Multi Safe, prin combinarea cadrului exterior Multilock cu dispozitivele de securizare a marfii Multiblock obtinandu-se mai multa siguranta si flexibilitate la ancorare. Semiremorca poate transporta orice tip de marfa si are certificat conform directivelor DCE si DIN EN 12642 cod XL. Vehiculul este dotat standard si cu EBS si RSS.

Cool Carrier, acum mai polivalent
Noul box Krone Cool Carrier, personalizat in functie de cerintele clientilor, este disponibil atat in varianta Duoplex GFK, cat si Duoplex Steel, iar cumparatorii pot alege dintre versiunea pentru transport de flori, cu grosimea peretilor laterali de 45 mm, si cea pentru produse refrigerate, de 60 mm, precum si dintre mai multe lungimi, de la 6.100 la 10.600 mm, in trepte de cate 100 mm. De asemenea, sunt disponibile modele multitemperatura sau cu podea dubla.
Cool Carrier este disponibil cu sisteme de securizare a marfii unice in lume, asa cum declara reprezentantii Krone, incluzand dispozitive continue de prindere a incarcaturii in partea de jos a peretilor laterali si benzi separate intre sinele din a doua treime a boxului. Este disponibil si sistemul Vario, dezvoltat special pentru transport de flori, care permite incarcarea/descarcarea si ancorarea rapide. Clichetele verticale pot fi pozitionate in oricare dintre cele patru sine perforate din aluminiu care merg din fata peretelui despartitor pana in spate si sunt fixate pe podea si pe partea interioara a panelurilor tavanului, pentru transportul sigur al containerelor de flori, de exemplu.
Peretii laterali pot fi usor curatati si reparati, podeaua rezistenta la apa are 125 mm grosime, iar optional partea din spate poate fi ranforsata, pentru a permite o sarcina mai mare pe axa stivuitorului.
Luminile interioare si cablurile sunt integrate in panoul acoperisului si sunt protejate de lovituri, partea din spate este robusta, pentru a preveni deteriorarile la incarcarea la rampa, si tot in acest scop pot fi instalate optional camere care sa supravegheze manevrele.

Prefabricate mai usor de ancorat cu noul Profi Liner Multi Steel BW
Krone Profi Liner Multi Steel BW este acum disponibil optional cu pereti laterali, pentru ancorarea si transportul sigur al plaselor ranforsate de otel, grinzilor, zabrelelor si elementelor de constructii 2D si 3D.
Semiremorca respecta reglementarile DIN EN 12642 cod XL si este aprobata si certificata de TÜV Nord.
Fata de vechiul sistem de ancorare in partea de jos a vehiculului, cu chingi, cel nou, cu stalpi variabili, permite o flexibilitate mai mare a peretilor laterali in timpul incarcarii diverselor tipuri de marfa si o manevrare mai usoara si mai rapida.
Prefabricatele din otel de 2.000 mm inaltime, de exemplu, pot fi transportate folosind noua semiremorca, iar daca se apeleaza la o platforma pot fi transportate incarcaturi cu inaltime de pana la 2,75 m.
Pentru ancorarea optima a prefabricatelor din otel sunt disponibili 18 stalpi care se insereaza in cadru, iar pe fiecare parte a vehiculului sunt cate sase stalpi amovibili si sase vinciuri care pot fi folosite ca franghii si curele de ancorare. Langa fiecare vinci se afla un inel de ancorare cu capacitate de 5 t. Pentru securizarea partii din fata a prefabricatelor din otel, fata si spatele semiremorcii sunt echipate cu doi stalpi ce pot fi inserati in cadru cu cleme. In plus, exista si doua curele diagonale. Partea din spate a prefabricatelor este securizata suplimentar cu o curea transversala introdusa printre stalpii din fata si din spate, fiecare cu cate o curea de ancorare.
Standard, Profi Liner Multi Steel BW este disponibila cu sase pereti laterali (2×1.200 mm lungime sau 4×2.540 mm lungime). Fiecare latura are inaltimea de 550 mm, iar optional sunt disponibili si pereti laterali de 750 mm inaltime care, cand nu sunt folositi, pot fi usor depozitati in lada cu paleti.
Greutatea proprie a vehiculului cu echipamente de ancorare si cutie pentru 30 de paleti este de circa 6.800 kg. 

FLASH
Krone a prezentat si noua gama Big X de masini de recoltat nutret, cu noi dimensiuni ale cabinei si cu motor nou common-rail de la MAN, care ofera o putere mai mare, de 670, 825 sau 1031 CP, dar este si mai economic, si poate fi folosit atat pe sosea, cand atinge viteza de 40 km/h, cat si pe camp, cand operatorul poate selecta dintre doua moduri, Eco Power, pentru operare economica, si X-Power, pentru putere cat mai mare. Operatorul are vizibilitate mai buna datorita suprafetelor vitrate mai mari, noua suspensie reduce nivelul de zgomot, iar noul joystick este adaptat acestui tip de echipament, este multifunctional si permite o folosire intuitiva. Hederul pentru colectarea porumbului lucreaza la latimi de 6-10,5 m si toate modelele au sistem de control al lungimii la care se face taierea.

Articole similare