Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schwarzmüller dezvoltă o platformă pentru drone alimentate electric

Schwarzmüller și Volocopter, pionierul în ceea ce privește mobilitatea aeriană în logistica urbană, au creat un parteneriat în cadrul căruia vor dezvolta o aplicație pentru o remorcă de transport clasică, numită Mobile Vertipad, care se transformă într-o platformă mobilă de decolare și aterizare pentru o dronă de transport alimentată electric.

Drona de mare capacitate VoloDrone a încheiat deja primul său test public în homePORT Hamburg, iar Schwarzmüller își propune să testeze Mobile Vertipad la început de 2023 și, așa cum declară CEO-ul său, Roland Hartwig, este mândră de noul parteneriat și își dorește să se extindă în acest domeniu de transport al viitorului.

Mobile Vertipad este o semiremorcă tradițională pentru transport pe distanțe lungi, de 12 m lungime, 2,4 m lățime și 3,9 m înălțime, care are deasupra șasiului un container ce susține VoloDrone. Prin apăsarea unui buton, semiremorca se transformă într-o platformă care servește drept rampă de lansare și rampă de ridicare, proces care are loc în două etape. Întâi o sub-structură din profile de metal se extinde din șasiu, apoi pereții containerului se desfac pe principiul origami și creează o platformă circulară cu diametru de 20 m. Procesul este foarte rapid și se poate desfășura în orice loc folosind autotractorul. În acest mod, clienții industriali beneficiază de o soluție end-to-end cu timpi scurți de livrare.

În plus, Vertipad estre complet multimodal, conectând șosele, căi ferate, căi aeriene și nave pentru transport last mile, și servește și drept stație de încărcare și de întreținere tehnică pentru dronă.

VoloDrone încărcat complet cântărește cât un autoturism, iar pentru Schwarzmüller, care este specialist în construcții ușoare, asta deschide calea spre noi posibilități de alegere a materialelor, inclusiv de folosire în viitor a ne-metalelor.

VoloDrone poate transporta sarcini de 200 kg până la 40 km și se poate folosi în logistică, agricultură, infrastructură și servicii publice. În plus, transportă pachete grele din porturi pe nave sau de pe o insulă pe alta, iar posibilitățile sunt mai numeroase de atât.

Articole similare

Ad