Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Schwarzmüller și-a depășit ușor cifra de afaceri din 2019, în ciuda pandemiei

În 2020, compania de origine austrică a avut o cifră de afaceri de 366 de milioane de euro, față de 364 în 2019, în ciuda scăderii cu 7% a numărului de vehicule vândute. În aceste condiții, CEO-ul Schwarzmüller, Roland Hartwig, se declară extrem de mulțumit de rezultatele obținute într-un an dificil din cauza pandemiei de Covid-19, rezultate care demonstrează că eforturile de a consolida reziliența grupului au avut succes.

În ultimul an compania a produs 8.800 de semiremorci și caroserii, cu 641 mai puține decât în 2019, cele mai multe dintre ele, 6.300, un nivel similar cu cel din ani trecuți, adică 72% din total, fiind pentru construcții și lucrări de infrastructură. Al doilea mare segment estre cel al semiremorcilor pentru transport pe distanțe lungi, cu 2.500 de unități, adică 28% din comenzi, cu aproape 40% mai puține decât în 2019 – dar o scădere tipică pentru piața de prelate din Europa. Vânzările de vehicule destinate lucrărilor de infrastructură au fost stabile și datorită achiziției de către Schwarzmüller, la începutul lui 2020, a producătorului german de containere pentru colectare și reciclare de deșeuri Hüffermann Transportsysteme.

De departe cel mai bun rezultat din 2020 este însă demonstrarea rezilienței: compania a rezistat fără probleme majore la scăderea cu 15% a producției, introducerea programului scurt de lucru a jucat un rol important în menținerea angajaților de bază și în continuarea finanțării proiectelor strategice, inclusiv a centrului de formare profesională, iar portofoliul de produse a fost îmbunătățit, așa cum o demonstrează noua gamă Power Line pentru transport pe distanțe lungi. 2020 a fost o provocare pentru întreaga echipă internațională a Schwarzmüller, dar colaborarea bună a făcut să se evite perioadele de închidere a filialelor, mai ales că forța de muncă a fost sprijinită cu inițiative precum vestele pentru distanțare automată în producție și acordurile de lucru de acasă, care vor fi în vigoare chiar și după pandemie.

În ciuda anului dificil, Schwarzmüller a mai reușit să câștige cotă de piață în unele țări și a fost lider în Austria, Elveția, Cehia, Ungaria și Slovacia, iar în Germania, mai ales datorită achiziției producătorului local de containere, a ajuns pentru prima dată la 10%, ceea ce demonstrează că vehiculele sale devin tot mai populare în industrii unde cerințele tehnice sunt ridicate.

În 2021, când aniversează 150 de ani de existență, compania își propune să ajungă la o cifră de afaceri de 400 de milioane de euro și să vândă 10.000 de vehicule, dar totul va depinde de mersul pandemiei. Tot din cauza crizei Covid-19 nu vor fi organizate evenimente festive, dar în funcție de situație poate în toamnă vor fi programate întâlniri în cercuri restrânse.

Articole similare

Ad