Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se doresc troleibuze si tramvaie noi

Regia de Transport Public Bucuresti (RATB) si-a pregatit, ca in fiecare an, programul de investitii pentru 2010, dar ramane de vazut ce si cat va fi aprobat in bugetul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, in conditiile in care criza economica si-a spus cuvantul in toate sectoarele de activitate. Printre cele mai importante puncte pe lista RATB raman achizitiile de troleibuze si de tramvaie noi, proiecte planificate oricum pentru mai multi ani, in vederea innoirii graduale a flotei de transport.
 

Aprobarea bugetului pe 2010 de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti era asteptata pentru sfarsitul lui martie, dupa inchiderea editiei.
RATB si-a pregatit deja programul de investitii pentru acest an, un punct important pe ordinea de zi fiind continuarea procesului de modernizare a flotei de vehicule. Dupa achizitiile masive de autobuze urbane (1.000 de unitati in numai cativa ani), pe acest segment ar mai fi necesare aproximativ 200 de vehicule, dar deja nu mai reprezinta o prioritate, mai ales ca cele mai vechi dintre masini au fost oricum trase pe dreapta odata cu intrarea in exploatare a noilor autobuze. Se doreste insa cumpararea de troleibuze si tramvaie noi, ambele proiecte fiind in discutie de mai multa vreme. „Este vorba de sume importante, dar vrem sa luam numai vehicule noi, nu second-hand. In anii trecuti s-au mai primit donatii, dar Bucurestiul este o capitala europeana si vrem sa impunem un anumit nivel in transportul public“, a aratat directorul general RATB, Gheorghe Aron.
Astfel, licitatia pentru contractarea de troleibuze este prevazuta pentru 2010, in conditiile in care, pana acum, nu au fost cumparate decat 100 de unitati noi. Este vorba de o achizitie cu finantare multi-anuala (pe trei ani), iar vehiculele ar trebui sa aiba un nivel de performanta similar cu troleibuzele deja achizitionate. Presiunea pe bugetul din acest an, in ceea ce priveste cumpararea de troleibuze, nu va fi foarte mare, in conditiile in care derularea procedurilor de licitatie, incheierea contractului cu firma castigatoare si punerea efectiva in productie vor dura cateva luni bune. Astfel, in 2010 ar mai putea fi achizitionate aproximativ 10 unitati, in 2011 ar veni cea mai mare parte a comenzii, iar restul, in 2012.
Experimentul cu autobuzul hibrid articulat, luat in teste timp de o luna in vara lui 2009, a fost bine primit de RATB si nu sunt excluse colaborari similare cu alti producatori in perioada viitoare. Cu toate acestea, costurile de achizitie sunt inca ridicate. Proiectele care implica accesarea de fonduri structurale sunt o varianta interesanta, dar un operator de transport nu poate sa actioneze independent. RATB a propus Primariei Municipiului Bucuresti teme care vizeaza modernizarea transportului in comun si care pot constitui proiecte finantabile cu bani europeni.

Proiectul Bucur LF continua
Dupa ce anul trecut a fost lansat primul tramvai cu podea 60% coborata produs la uzinele URAC, Bucur LF, in 2010 se doreste obtinerea de fonduri pentru producerea altor patru unitati si efectuarea omologarii de serie. Asta nu inseamna ca se abandoneaza proiectul de licitatie de tramvaie noi, mai ales ca Bucurestiul ar avea nevoie in total de 400 de unitati, care sa fie inlocuite gradual. „Innoirea trebuie facuta constant si gradual, pentru ca la diferente mari de timp este greu de suportat financiar. Intrarea si iesirea din exploatare a vehiculelor se face in bloc, astfel ca pot aparea probleme de armonizare si integrare“, a precizat directorul general RATB.
Daca se vor aproba fondurile necesare, o prima licitatie pentru achizitia de tramvaie ar putea fi programata in scurt timp. Cert este ca, in cazul acestora, costurile sunt foarte mari, mai ales ca se doresc vehicule noi. Intre timp, procesul de modernizare a tramvaielor deja existente in flota continua, pana in prezent fiind modernizate nu mai putin de 300 de unitati. E vorba de inlocuirea echipamentului de tractiune, in vederea scaderii consumului de energie, a sistemului de franare, a panoului de comanda, iar in cazul a 60 de tramvaie cu dubla articulatie a fost inlocuit modulul central cu un altul nou, cu podea coborata. „Impedimentul cel mai important al tramvaielor pe care le avem in flota este podeaua ridicata, aflata la o inaltime de 950 mm de sol. Dar asta este solutia constructiva initiala si modulul central a fost singurul care a putut fi modificat. Am facut acest lucru pentru a ne adapta cat mai mult la legislatia europeana si romaneasca, cu mijloacele pe care le avem, iar reactia calatorilor a fost foarte buna. In rest, tramvaiele sunt in perfecta stare de functionare“, a explicat Gheorghe Aron.
In parcul RATB mai sunt si 116 vagoane Tatra T4R, care nu au fost modernizate si care, cel mai probabil, vor fi printre primele inlocuite in momentul in care vor veni altele noi.

Un plus de stil pentru transportul public
In afara de innoirea flotei de transport, RATB a inclus in programul de investitii si alte componente menite sa creasca confortul calatorilor. E vorba de cresterea numarului de automate pentru eliberarea si incarcarea de carduri, intr-o prima faza in zona centrala a orasului, iar apoi si in cele periferice.
Colaborarile avute cu Politia Capitalei si cu alte institutii publice s-au dovedit o miscare castigatoare, calatorii primind diferite informatii pe panourile montate in interiorul vehiculelor. In plus, toate cele 100 de troleibuze noi si ultimele 500 de autobuze achizitionate dispun de camere de supraveghere, pentru a depista cazurile de vandalism si furt, faptele antisociale, iar numarul acestora a scazut in ultima perioada, ca urmare a efectului de descurajare a posibililor calatori rau intentionati si a rezolvarii mai eficiente a cazurilor inregistrate (prin fructificarea imaginilor stocate).
Mentionam ca, pentru asigurarea securitatii publicului calator, a personalului si a mijloacelor de transport in comun, intre RATB si Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti s-a incheiat un protocol. Obiectivul acestuia il reprezinta prevenirea si combaterea faptelor antisociale produse in timpul desfasurarii de catre RATB a prestatiei de transport urban.

Articole similare