Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se extinde regimul de zonă liberă în portul Constanța – zona Midia

În cadrul ședinței de astăzi, 13 februarie 2025, Executivul a adoptat, la inițiativa Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, un act normativ care vizează consolidarea poziției strategice a portului Constanța în rețeaua europeană de transport. Măsura prevede extinderea regimului de zonă liberă în portul Constanța – zona Midia, o decizie menită să stimuleze investițiile și să impulsioneze activitățile comerciale maritime.

În urma acestei decizii, teritoriile portului Midia sunt integrate oficial în portul Constanța, ceea ce determină o reorganizare administrativă și operațională esențială. Zona Midia, cu o suprafață totală de 8.239.358 mp, este parte a domeniului public al statului, aflată sub administrația Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesionată către Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța.

Hotărârea adoptată instituie extinderea regimului de zonă liberă pe o suprafață de 7.703.958 mp, o măsură cu implicații economice semnificative. Această inițiativă vizează:

  • Modernizarea infrastructurii portuare și crearea unor facilități operaționale de ultimă generație;
  • Stimularea fluxurilor comerciale prin sporirea capacităților logistice;
  • Asigurarea unui regim vamal unificat pentru operatorii portuari, eliminând astfel discrepanțele legislative între diferitele zone ale portului;
  • Crearea unui climat investițional competitiv, favorabil atragerii de capital străin;
  • Creșterea volumului schimburilor comerciale internaționale printr-o integrare eficientă în coridoarele de transport europene.

Această măsură este în deplină conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 privind rețeaua transeuropeană de transport și va contribui la consolidarea portului Constanța ca un hub logistic esențial la Marea Neagră, se arată într-un comunicat de presă al MTI. În plus, decizia reflectă angajamentul Guvernului României de a sprijini dezvoltarea infrastructurii de transport, facilitând astfel creșterea competitivității economiei naționale pe piețele externe.

Articole similare

Ad