Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se preconizează creşteri pe piaţa europeană de remorci şi semiremorci

Cele mai multe țări europene au înregistrat o scădere a produsului intern brut (PIB) în 2020, de 4% până la 11%, în contextul pandemiei, iar acest lucru şi-a pus amprenta pe toate sectoarele industriale, inclusiv pe piaţa de remorci şi semiremorci. Evoluţia acesteia din urmă a fost cu atât mai slabă cu cât se afla, în anumite ţări, pe un trend descrescător încă din 2019, independent de criza sanitară, se arată într-o analiză a CLEAR International. Scăderea medie a înmatriculărilor de remorci şi semiremorci noi la nivel european a fost în 2020 de 19%, în condiţiile în care anumite pieţe au fost mult mai afectate: Marea Britanie (-27%) sau Belgia (-34%). Totuşi, situaţia se prezintă mult mai bine acum comparativ cu criza economică din 2009, când piaţa europeană de profil a scăzut în medie cu 51%.

Prognozele economice pentru 2021-2025 au fost actualizate cu un PIB mai mare și sume importante estimate pentru investiţii în sectorul de transport, astfel că specialiştii CLEAR International prevăd pentru perioada următoare o creştere a cererii de remorci şi semiremorci, cu condiţia ca pandemia să fie ţinută sub control. Special pentru anul acesta s-ar putea vorbi de o creştere de aproximativ +10,3%.

Producția de remorci a fost la al treilea cel mai înalt nivel înregistrat în 2018 (deși cu mult sub valorile din 2007). Scăderea totală a înmatriculărilor din 2018 până în 2020 a fost de 23%, iar scăderea producției, de 32%, parțial din cauza unei scăderi mari a exporturilor de remorci din Germania. Având în vedere faptul că şi în perioada 2009-2014 achiziţiile de semiremorci s-au menţinut la niveluri destul de slabe, creşterile estimate pentru 2021-2025 nu se vor datora doar înlocuirilor de flote, ci şi completării parcurilor auto.

Articole similare

Ad