Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Semiremorci Schmitz mai usoare si mai adaptate erei digitale

Pe 13 iunie a avut loc la centrul de productie Schmitz Cargobull din Berlin conferinta de presa Pre IAA in cadrul careia au fost prezentate o serie intreaga de noi produse, care se remarca, fata de cele din generatia anterioara, in special prin scaderea greutatii proprii. Cu aceasta ocazie, CEO-ul Andreas Schmitz a punctat faptul ca participarea companiei germane la IAA 2018 va sta sub semnul digitalizarii produselor si proceselor prin intermediul sistemelor telematice si al interactiunii dintre semiremorci si centrele de service.
Una dintre vedetele standului de la Hanovra va fi noul kit modular V.KO pentru vanuri, destinat logisticii last mile, care poate fi livrat in 14 zile lucratoare si a carui asamblare se face usor si rapid, in doua ore cu doi mecanici, datorita tehnologiei sofisticate si inteligente de imbinare.
 

Noua semiremorca frigorifica S.KO propune o caroserie optimizata, un agregat nou S.CU de productie proprie si un sistem telematic. Podeaua multifunctionala noua are suprafata antialunecare si durata de viata mai mare, sinele integrate permit ancorarea flexibila a marfurilor, indiferent de tipul lor, si in plus distributia apei este uniforma, eliminand riscul de inghet al podelei.
Sistemul telematic Schmitz Cargobull TrailerConnect poate fi acum controlat dintr-o aplicatie de pe telefoanele smart, pentru a vizualiza toate datele sau chiar pentru a schimba temperatura ori a inchide usile direct din telefon.
Agregatele frigorifice produse de Schmitz au ajuns la o noua generatie S.CU, au cu pana la 50 kg mai putin si sunt echipate cu motor modern diesel common-rail, cu putere maxima de 19 kW, care ofera aceeasi capacitate de racire si acelasi management exact al temperaturii, dar reduce consumul de carburant cu pana la 10%. In plus, datorita kitului Silence, zgomotul si vibratiile au fost reduse si mai mult, aspect extrem de benefic pentru confortul soferului, mai ales in timpul somnului.
Schmitz mai propune semiremorcile basculabile pentru transport de asfalt S.KI, izolate termic mai bine decat modelele anterioare, in versiune din aluminiu sau versiune rotunjita din otel. Noul material de izolare este robust si are o greutate suplimentara mica, de 310 kg, modificarea podelei permite pastrarea centrului de greutate la inaltime joasa, iar noua izolatie permite o diversitate mai mare de caroserii, astfel ca basculanta poate fi configurata pentru mai multe piete europene.
Basculanta SKI Volume AK, pentru transport de produse agricole, are o inaltime de incarcare cu 160 mm mai mica, pentru stabilitate imbunatatita, inclusiv in timpul bascularii, si o greutate proprie cu pana la 150 kg mai mica, la acelasi volum cu predecesoarea sa, iar din septembrie 2018 va fi disponibila cu axe Schmitz Cargobull (aflate pe piata din 2004 si vandute pana acum in peste un milion de unitati). Aceasta are capacitate de la 45 la 59 m3 si permite o incarcare laterala mai usoara si o protectie mai buna impotriva deteriorarii.
Noua prelata Power Curtain confera o mai mare stabilitate si robustete semiremorcii si simplifica manevrarea acesteia in timpul operatiunilor zilnice de transport, pentru cresterea vitezei comerciale, si deci si a eficientei.
Si combinatia de mare volum, incluzand o remorca si o suprastructura cu bara de tractiune, cu lungime de 18,75 m, proiect aflat in desfasurare de un an, vine cu noutati, prelata M.CS si prelata Z.CS cu axa centrala fiind disponibile acum in versiune mega, cu o greutate proprie cu 500 kg mai mica. Ansamblul poate transporta 38 de europaleti si este certificat DIN EN 12642 (Code XL), Daimler 9.5 si VDI 2.700 Beverages (optional).

Articole similare

Ad