AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Semiremorcile nu mai trebuie să revină periodic în țara de înmatriculare

Comisia Europeană (CE) a eliminat obligativitatea de a aduce periodic și semiremorcile (nu doar camioanele) în țara de înmatriculare, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistic TLN, care a militat, sub umbrela IRU, împotriva acestei prevederi, considerând-o imposibil de aplicat, câtă vreme obligația de a aduce vehiculele acasă se aplică celor care au un permis Euro, deci nu și remorcilor. În plus, acestea nu au tahograf, deci este foarte greu de verificat dacă revin în țara de înmatriculare.

TLN a făcut în iunie 2022 un apel către CE să revizuiască prevederea potrivit căreia remorcile trebuie să respecte și ele, ca și camioanele, obligația de a se întoarce în țara de înmatriculare, argumentând că ea nu contribuie la îndeplinirea obiectivelor Pachetului Mobilitate și că nu ar fi fezabilă.

CE a publicat și de această dată o serie de întrebări și răspunsuri cu privire la obligația de returnare a semiremorcilor, de unde reiese că cerința a fost revizuită și că numai autovehiculele și combinațiile de autovehicule utilizate în transportul internațional trebuie să se întoarcă la una dintre bazele din țara de înmatriculare.

TLN a mai solicitat CE mai multă claritate cu privire la obligația de returnare a autovehiculului, inclusiv cu privire la verificarea acesteia, la modul cum se dovedește că ai adus camioanele acasă și la perioada pentru care vehiculul trebuie să stea în țara de origine.

Reamintim că la Curtea Europeană de Justiție există pe rol un caz împotriva obligației de returnare a autovehiculelor și se așteaptă un verdict la sfârșitul lui decembrie.

Articole similare

Ad
Ad