Situatiile prevazute la articolul 17 al Conventiei CMR nu detaliaza foarte clar raspunderea carausilor, de aceea trebuie studiat cu seriozitate ceea ce nu intra in raspunderea lor, pentru ca sunt evenimente imposibil de evitat, deci nu trebuie sa li se puna in spate cata vreme pe baza acestei prevederi ei sunt exonerati de raspundere. De exemplu, asa cum atrage atentia reprezentantul Asko, daca marfa este ambalata sau incarcata defectuos si se distruge la o franare brusca, transportatorul nu este vinovat. Frana nu este interzisa prin lege si nici prin contractul de transport.
Sigur ca exista sisteme de ancorare, dar in privinta lor in Romania s-a creat o jurisprundenta gresita: ele de fapt sunt concepute pentru a creste siguranta in trafic, in sensul in care marfa sa nu zboare prin prelata si sa-i afecteze pe cei care merg pe sosele, nu sunt pentru a garanta integritatea marfii, cum gresit se considera uneori la noi. Si, asa cum isi aminteste Alin Dicu, au fost multe cazuri de frigidere pentru care s-a folosit putina spuma in partea de jos a semiremorcii si o folie sus, dar care nu au fost separate unele de altele si la franare s-au lovit. Insa asta nu i se poate imputa transportatorului.
Un alt lucru care se incearca uneori sa se puna in seama acestuia este verificarea marfii de catre sofer. Dar soferul nu are alte obligatii decat sa scrie pe CMR observatii de ordin cantitativ – cata marfa a primit – si calitativ – din punct de vedere al daunelor aparente, care se vad cu ochiul liber. Orice altceva este responsabilitatea expeditorilor/logisticienilor, dar si la acest capitol experienta din Romania nu este suficienta si ar trebui sa ne uitam cu mai multa atentie la jurisprudenta relevanta.