Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Situația economică din România nu este deloc bună

PIB-ul industrial al României a scăzut de la un vârf de 58,7 miliarde de lei în 2018 la 46,9 miliarde de lei în 2024 (similar cu cel din 2007), deci anul trecut a fost sub nivelul din 2020, de 53,5 miliarde de lei. Iar posturile vacante au scăzut sub valoarea din 2020 și sunt cele mai mici din ultimii 15 ani. Or, dacă oamenii nu au de lucru scade și consumul – mai ales de produse valoroase – și nevoia de transport. Fără măsuri active de stimulare, economia României riscă să intre în stagnare industrială prelungită, piața muncii va rămâne tensionată, iar competitivitatea sectorului de prelucrare poate continua să scadă în absența investițiilor, a explicat, la Gala Tranzit de Logistică de la Oradea, Bogdan Steliean, general manager Romania și director Operations Central Europe în cadrul sennder. Această dublă scădere semnalează o contracție structurală în industrie și o piață a muncii slăbită, cu potențial redus de redresare rapidă. Iar investițiile industriale care stagnează și reticența angajatorilor indică lipsă de încredere în creșterea pe termen scurt.

În opinia directorului general sennder, criza pe care tocmai o traversăm nu va avea impactul celei din 2008, deoarece suntem mult mai dezvoltați și mai rezilienți, dar situația nu este deloc bună în România, câtă vreme deficitul de cont este de 7%, iar producția industrială este mică. Alte țări din Europa sunt mai protejate, deoarece nici nu au crescut la fel ca noi în perioadele bune, dar nici nu scad acum la fel de mult.

În ceea ce privește industria automotive, una dintre cele mai importante pentru România, în decembrie 2024 s-a ajuns la 100.000 de autovehicule noi înmatriculate în UE (pe întregul 2024 media lunară a fost mult mai bună, de 800.000 de unități), adică o scădere pe care nu am mai văzut-o în ultimii 25 de ani. Și în ianuarie și februarie 2025 nivelul a fost alarmant de jos față de anii anteriori – de exemplu, cu 84,2% sub cel din perioada similară a lui 2024 – ceea ce arată că traversăm o perioadă în care prăbușirea cererii industriale este mai severă decât în timpul pandemiei, tendință care accentuează riscurile de contracție economică în UE.

Articole similare

Ad