Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Smithfield pune accent pe calitate

Smithfield Romania activeaza pe piata industriei de carne de porc de circa 12 ani, timp in care a realizat investitii de peste 600 de milioane de dolari. Compania isi desfasoara activitatea in sistem integrat „from farm to fork“, prin intermediul Smithfield Ferme (divizia crestere animale) si Smithfield Prod (divizia carne), gestioneaza 52 de ferme de porci si detine un abator propriu cu o capacitate de 600 de capete/ora. Produsele „Comtim“ sunt distribuite atat pe piata noastra, cat si catre statele limitrofe, iar din septembrie anul trecut sunt exportate si catre China.
 

Smithfield detine in Timisoara unul dintre cele mai mari si moderne abatoare din Europa, dotat cu tehnologie de ultima generatie, care produce in prezent aproximativ 27% din carcasele clasificate in Romania, cu o capacitate de abatorizare de 600 de capete/ora si de transare de 300 de capete/ora. Smithfield functioneaza in sistem integrat, „from farm to fork”, procesand intreg efectivul de animale provenite din fermele Smithfield.
Prin investitiile realizate se continua traditia Comtim de a oferi consumatorului final preparate din carne de porc de cea mai buna calitate, proaspete, cu un gust autentic, care in timpul fluxului de productie au fost permanent monitorizate, indeplinind astfel toate normele de siguranta alimentara.

52 de ferme de porci
Smithfield Ferme gestioneaza 52 de ferme active de crestere a porcinelor in judetele Timis si Arad, construite in mare parte in regim green field, proprii sau realizate in parteneriat cu fermierii locali. Fermele sunt conforme cu toate cerintele europene in domeniu si produc peste un milion de porci comerciali pe an.
Intreaga productie a Smithfeld este una integrata si se bazeaza cu preponderenta pe efectivul de tineret porcin produs in cele cinci ferme proprii de scroafe.
Toate fermele gestionate in Romania detin linii genetice superioare, de mare productivitate, care asigura un randament si performante optime de crestere, precum si o calitate superioara a proteinei oferite consumatorilor finali.
Intreg fluxul de productie de crestere-ingrasare este supravegheat de medici veterinari si nutritionisti specializati in cresterea porcinelor, asigurand standarde de selectie superioare.

21% din productie merge la export
Smithfield distribuie atat pe piata interna, cat si externa o gama larga de produse din carne de porc, proaspete, de la carcase la piese transate (ceafa, cotlet, pulpa, spata, organe etc.) sau produse semiprocesate (carne tocata, produse feliate, marinate). Piesele transate pot fi realizate atat in functie de specificatii tehnice standard, cat si de specificatiile tehnice ale clientilor, micii sau marii procesatori de carne din Romania, si de pe piata externa.
Pentru a raspunde tendintei pietei din ultima perioada, de a prefera produsele proaspete in detrimentul celor congelate, sustinuta si de dezvoltarea puternica a raioanelor de carne ale retailerilor, compania a dezvoltat o sectie noua de semiprocesate, cu o sortimentatie larga de produse, pe diferite tipuri de ambalaje, specializata pe feliate si marinate, cu gramaj fix.
Produsele Comtim sunt distribuite la scara nationala, in majoritatea retelelor de KA catre clientii industriali (mari si mici procesatori de mezeluri din Romania si Europa), precum si in retelele de distributie locale. Din februarie 2012, compania a inceput livrarile de carne de porc produsa in Romania catre tarile membre UE.
Raportat la volumele de carne de porc directionate catre pietele externe, principalii clienti provin din tarile limitrofe Romaniei (Ungaria, tarile din fosta Iugoslavie, Bulgaria, Grecia si Republica Moldova), dar si din tari precum Spania si Marea Britanie, de la care vin solicitari de produse specifice, de pe segmentul de nisa.
In septembrie 2015, Smithfield a efectuat prima livrare de carne de porc romanesc catre piata asiatica, avand destinatia Republica Populara Chineza. Obtinerea autorizatiilor necesare pentru comertul cu carne de porc produsa in Romania catre piata chineza este rezultatul aplicarii de catre companie a unor programe stricte de supraveghere a sanatatii animalelor si a sigurantei alimentelor – biosecuritate, bunastare animala si trasabilitatea carnii de porc – rezultatele pozitive fiind reconfirmate de autoritatile chineze.
Deschiderea exportului de produse din carne de porc catre piata asiatica a reprezentat un prim pas pentru industria locala si o oportunitate pentru unitatile de productie carne din Romania, de a putea demara exporturile, urmand procedurile si normele cerute de partea chineza. In prezent, peste 21% din totalul vanzarilor de carne de porc produsa de Smithfield este directionat catre pietele de export.
Transportul este realizat in colaborare cu o serie de firme specializate, care asigura acest serviciu la temperatura controlata optima, astfel incat marfa produsa in abator sa fie la raft a doua zi la prima ora. Toate aceste procese se desfasoara sub stricta supraveghere a departamentului de calitate, care urmareste in detaliu angajamentul asumat la nivel de companie in ceea ce priveste calitatea produsului si siguranta alimentara.

Crestere de 5%
2015 a insemnat pentru companie o usoara crestere a productiei de carne de porc (cu aproximativ 5% fata de anul precedent), care s-a regasit in piata intr-o gama diversa de produse ce include carcasa de porc, piese principale transate, feliate si semiprocesate. Cresterea productiei a fost posibila in conditiile in care preturile din Romania si din Uniunea Europeana au scazut din cauza fluctuatiilor mondiale ale preturilor carnii de porc.
In ultimii ani, Smithfield si-a asigurat un loc in topul exportatorilor de produse alimentare din Romania. Principala prioritate pentru companie, atat pentru acest an, cat si pe termen lung, este mentinerea nivelului de performanta atins, a standardului de calitate autoimpus si a rezultatelor eficiente ale activitatii.

Smithfield sustine sectorul zootehnic
Operatiunile companiei si modul in care isi desfasoara activitatea de zi cu zi au in vedere respectarea bunastarii animale, grija fata de angajati, mediul inconjurator, siguranta alimentara si calitate si crearea de valoare adaugata pentru toti partenerii.
Smithfield Romania sustine si participa la dezvoltarea sectorului zootehnic, a agriculturii si a industriei alimentare din tara noastra, investitiile constante in optimizarea capacitatii de productie in unitatile de crestere suine si de procesare a carnii, productia de carne de porc, achizitionarea cerealelor necesare pentru hrana efectivelor de animale cu prioritate de la fermierii locali, dar si prin incurajarea fermierilor din zona spre a incheia atat parteneriate pentru sprijinirea dezvoltarii acestui sector de activitate, cat si contracte cu producatorii agricoli locali, o colaborare constanta pentru fertilizarea culturilor agricole cu fertilizanti organici proveniti de la fermele de porcine, care aduc o contributie nutritiva solului, fiind folositi cu succes de cultivatorii de cereale din intreaga Europa, conform Codului de Bune Practici Agricole.

Articole similare

Ad