Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Socant: Noua lege RCA – modificata aseara pe sub masa, chiar de catre ASF in Parlament!

Patronatele din transporturi – FORT, UNTRR, APTE 2002 si APULUM prezente astazi printr-un reprezentant la lucrarile Comisiei de Transporturi din Camera Deputatilor pe proiectul de lege RCA, au constatat cu stupoare ca materialul transmis de Senat catre aceasta comisie a fost modificat brutal in ultimele 24 de ore.
Stirbirea proiectului initial a fost facuta intr-o lipsa de transparenta totala chiar de catre reprezentantii ASF prezenti ieri la Senat, in conditiile in care niciunul din patronatele din transporturi nu a fost invitat la discutii.
 

Textul care prevedea introducerea tarifului de referinta ca principiu de baza in constructia tarifului de prima RCA a disparut fata de forma initiala negociata cu transportatorii, fiind de fapt un „copy-paste” din Ordonanta de Urgenta a Guvernului care prevede ca tariful de referinta sa functioneze doar pentru o perioada de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor. O alta modificare este legata de disparitia plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative si de vanzare a politelor ce fusese acceptat initial in forma negociata cu Comisia de Buget Finante a Senatului.
In numai doua saptamani, dupa proteste si audieri, o parte dintre senatori isi bat joc de piata de transport, modificand total netransparent ceea ce anterior fusese agreat si asumat. Totodata nici Ordonanta de Urgenta publicata ieri in Monitorul Oficial nu corespunde proiectului initial de OUG publicat de Ministerul de Finante, varianta publicata in Monitorul Oficial nefiind functionala intrucat exact la articolul care mentiona termenul de 6 luni in care ar functiona tariful de referinta, stabileste ca acesta sa fie cu caracter orientativ si nicidecum obligatoriu a fi alocat ca plafon maximal. La aliniatul 2 al aceluiasi articol 18 este in mod eronat mentionat art. 34, alin. 3, in loc de art. 36 alin. 3.
FORT, UNTRR, APTE2002 si APULUM au solicitat astazi membrilor Comisiei de Transporturi din Camera Deputatiilor amanarea votului si intocmirea raportului pe varianta transmisa de Senat, tocmai pentru faptul ca a fost modificata brutal si netransparent, lucru pe care cu majoritatea celor prezenti, Comisia de Transporturi l-a agreat.
Exista insa riscul ca aceste amanari sa conduca la o perioada de peste 6 luni de zile pana la care acest act normativ extrem de important sa fie aprobat si publicat, motiv pentru care FORT, UNTRR, APTE2002 si APULUM fac un apel catre toti parlamentarii din Senat si Camera Deputatilor, indiferent de culoarea politica, sa isi asume principiile stabilite initial, astfel incat acest act normativ sa imbunatateasca cu adevarat pe termen lung piata asigurarilor RCA, inlocuind abuzurile cu normalitatea.
Totodata, privitor la Ordonanta de Urgenta, FORT, UNTRR, APTE2002 si APULUM considera ca publicarea acesteia a fost amanata special pentru a depasi momentul protestelor transportatorilor si solicita public explicatii Guvernului legate atat de eroarea din actul normativ publicat, cat si de modul in care va fi aplicata plafonarea tarifelor si nivelul acestora.

Articole similare

Ad