Autobuzul Solaris Urbino 12 pe hidrogen a început testele în condiții reale de exploatare la Villach, în Austria, după ce operatorul ÖBB Postbus și-a anunțat planurile de a cumpăra astfel de vehicule, pentru a-și reduce amprenta de carbon. Comparativ cu autobuzele electrice pe baterii, cele pe hidrogen au autonomie crescută, menținând avantajul propulsiei cu zero emisii. Vorbim de până la 450 km cu o singură alimentare, variațiile de temperatură având influență minimă. Jurnaliștii europeni au avut oportunitatea să testeze noul Urbino pe hidrogen în cadrul unui eveniment organizat la sfârșitul lui mai.
Villah, pitorescul oraș austriac situat la poalele munților Alpi, în apropiere de granița cu Italia și Slovenia, este prima oprire a autobuzului electric Solaris Urbino 12 cu pilă de combustie pe hidrogen (H2), care în mai a intrat în pâine în flota ÖBB Postbus. Cel mai mare operator din Austria, cu o flotă de 2.419 autobuze, care transportă anual 204 milioane de pasageri în țara sa și alte 6 milioane în Republica Cehă, dorește să investească în autobuze pe H2. De altfel, sistemul de producere la bord a energiei electrice folosind celule electrochimice de hidrogen reprezintă o alternativă reală la baterii, oferind autonomie crescută și timpi de alimentare rapizi. Dacă și prețul H2 va scădea, autobuzele electrice au șansa să devină prima opțiune nu doar pentru transportul urban, ci și suburban și intercity.
Solaris Bus & Coach a decis în urmă cu 20 de ani să se concentreze doar pe producția de autobuze și a fost de-a lungul timpului un pionier în dezvoltarea și implementarea de tehnologii alternative de propulsie. Nu a fost, așadar, o surpriză pentru nimeni prezentarea prototipului de autobuz pe hidrogen în urmă cu doi ani, la UITP, iar acum proiectul s-a definitivat într-un prim vehicul de test. Este adevărat că și alți constructori au avut în trecut proiecte punctuale cu astfel de autobuze, însă Solaris este primul care vorbește acum de o producție de serie pe H2. Comenzile de autobuze cu pilă de combustie au depășit deja 100 de unități pentru acest an.
Autonomie de 450 km
Toată energia electrică de care are nevoie Urbino 12 este produsă folosind hidrogenul. Polonezii utilizează sistemul canadian Ballard, de 70 kW, pentru a alimenta motorul electric, iar surplusul de energie electrică este stocat în baterii Solaris de mare putere, montate în partea din spate a autobuzului. Aceasta este apoi utilizată atunci când este nevoie de putere maximă, pentru accelerare sau pentru urcarea rampelor.
Urbino este propulsat de două motoare electrice, de 110 kW fiecare, montate deasupra roților, pe axa ZF AVE-130. Hidrogenul este stocat la o presiune de 350 bari în 5 rezervoare tubulare (versiune Tip 4), care sunt realizate în întregime din materiale compozite și, prin urmare, sunt cu 20% mai ușoare decât oțelul. Acestea sunt instalate longitudinal în partea frontală a plafonului, au un volum total de 1.560 l și pot stoca până la 37,5 kg de H2, suficient pentru o autonomie medie de aproximativ 450 km.
Exploatarea și performanțele la rulare sunt similare cu cele ale unui autobuz electric pe baterii, cu accelerare continuă și recuperarea energiei eliberate la frânare. Unitatea cu pilă de combustibil montată pe acoperișul vehiculului nu produce zgomot suplimentar pentru pasagerii din interiorul autobuzului ori la exterior. Designul habitaclului este complet neschimbat, dar autobuzul are o capacitate mai mare de pasageri în comparație cu versiunea cu pachet de baterii, respectiv 89 de pasageri, ceea ce este comparabil cu modelul diesel.
Urbino pe hidrogen folosește un sistem de aer condiționat cu funcție de pompă de căldură, care utilizează căldură externă pentru a încălzi habitaclul. O astfel de soluție face posibilă creșterea eficienței energetice a vehiculului.
Austriecii vor achiziționa 40 de autobuze pe H2
În cadrul unui proiect mai larg, elaborat de Autoritatea Regională din provincia Carinthia – din care face parte și Villach – se urmărește crearea unei infrastructuri de alimentare cu H2 pentru transportul public și pentru alte aplicații industriale. În plus, austriecii au demarat deja procedurile de achiziție publică pentru 40 de autobuze pe H2.
Mulți oameni se tem de hidrogen, ca fiind unul dintre cele mai inflamabile gaze. Alimentarea autobuzelor nu presupune însă niciun risc. Procesul de încărcare în sine este destul de simplu; înainte de a începe este necesară doar legarea la pământ a vehiculului cu un cablu dedicat, pentru a preveni scânteile datorate electricității statice. Tubul de umplere poate fi apoi conectat și începe procesul de umplere a rezervoarelor. Alimentarea durează aproximativ 10 minute, fiind aproape egală ca timp cu umplerea rezervorului cu motorină.
Europa are în prezent 200 de stații de alimentare cu H2, iar alte 107 sunt în faza de planificare și construcție. Mai multe state europene au anunțat deja proiecte de amploare pentru investiții în infrastructură: Germania și Spania vor aloca fiecare câte 9 miliarde de euro până în 2030, Franța, 7,2 miliarde de euro, iar Polonia, 4 miliarde de euro. În paralel, se derulează mai multe proiecte de cercetare privind hidrogenul, în care Comisia Europeană are o participare activă.
Prețul tehnologiei pe H2 ar mai putea scădea
Una dintre problemele cheie în promovarea autobuzelor pe H2 – pe lângă disponibilitatea infrastructurii de încărcare – este, desigur, prețul ridicat de achiziție. Totuși, dezvoltarea și cererea tot mai mare pentru acest tip de tehnologie au făcut deja ca prețurile componentelor să scadă. Astfel, Solaris a anunțat pentru autobuzele pe H2 un preț cu „doar” 100.000 de euro peste cel al modelelor similare cu baterii electrice, care costă în prezent 600.000 de euro.
Ar trebui adăugat că investiția în infrastructura de încărcare este mult mai mică decât în cazul autobuzelor pe baterii, întrucât o stație de alimentare cu hidrogen este suficientă pentru întreaga flotă de autobuze și, de asemenea, pentru utilizatori externi. Construcția acestei stații (eventual publice) nu trebuie să fie neapărat finanțată de operatorul de transport, ci o poate face compania de furnizare a energiei. În plus, dispare grija înlocuirii bateriilor vechi după 6-7 ani de exploatare, costurile de achiziție pentru baterii noi nefiind deloc de neglijat.
Desigur, nici pilele de combustie nu sunt veșnice, durata lor de viață fiind estimată la aproximativ 30.000 de ore de lucru, comparabil cu cea a bateriilor. Nu este însă necesară înlocuirea întregului ansamblu, ci doar a membranelor prin care trec protonii, costul pentru această operațiune fiind în prezent de aproximativ 30% din valoarea întregului sistem.
Autobuzele pe H2 sunt ideale pentru liniile de transport mai lungi și solicitante din punct de vedere topografic, oferind flexibilitate în programarea și exploatarea vehiculelor.
Solaris a anunțat, pentru septembrie, prezentarea unui nou model electric Urbino 9 LE, cu intrare joasă, destinat liniilor urbane cu număr mai mic de pasageri și rutelor montane mai solicitante, unde lungimea și manevrabilitatea sunt cruciale. Mai mult, Urbino articulat pe H2 va fi lansat oficial în prima jumătate a lui 2022.
În 2020, cota autobuzelor pe hidrogen vândute în Europa a fost de 2%. În următorii 10 ani, aceasta va ajunge la 17%. Separat, autobuzele electrice pe baterii reprezintă 22% din vânzări, iar în 2030 vor ajunge la 45%.