Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Solutie standard: platforma proprie si flota externalizata

La nivel national, Rewe Romania, compania care opereaza reteaua de magazine de tip discount Penny Market, are 2.500 de angajati si detine doua platforme logistice, la Stefanestii de Jos si la Turda, care deservesc 124 de unitati Penny Market si sase Penny Market XXL. Participantii la conferinta Tranzit de la Cluj au avut ocazia sa afle de la Klaus Sattler, Regional Direktor Transilvania Rewe Group, care este solutia pe care retailerul o aplica pe piata romaneasca pentru a-si mentine multumiti atat clientii, cat si furnizorii.

 

Pentru aprovizionarea magazinelor, retailerul opereaza doua platforme logistice proprii, dispuse in regiuni diferite ale tarii, la Turda si la Stefanestii de Jos, in judetul Ilfov. Depozitul de la Stefanesti, compartimentat in cinci camere de temperatura, se intinde pe o suprafata de 20.000 m2 si a generat 150 de locuri de munca. "Aprovizionarea magazinelor se realizeaza zilnic. La Stefanestii de Jos avem alocate 32 de camioane fixe ale partenerilor nostri care au transportat anul trecut 35.000 de paleti/luna", a explicat Klaus Sattler.
Platforma de la Turda dispune de 16.000 m2 si, asa cum declara reprezentantul companiei, sunt asteptate autorizatiile de con- structie pentru extinderea cu 4.000 m2. Si depozitul de la Turda este structurat tot pe cinci camere de temperatura, iar operatiunile sunt realizate de 100 de angajati. "Media este de 23.000 de paleti/luna si avem 22 de camioane alocate", a completat Sattler.

Receptie personalizata in functie de tipul marfurilor
Aproximativ 80% din marfa este de provenienta romaneasca, doar 20% fiind importata din Comunitatea Europeana.
La platformele logistice programul de receptie variaza in functie de tipul produselor. Pentru cele cu temperatura controlata – legume, fructe, carne proaspata, congelate – marfa este receptionata in intervalul 06:00-14:00. Dupa ora 14:00 este pregatita marfa pentru livrarea catre magazine in ziua urmatoare. Pentru marfurile fara temperatura controlata (uscata) programul de receptie este extins pana la ora 17:00.
Din fiecare filiala comenzile sunt lansate zilnic catre platforma, in functie de dispo-ritm, la fel si comenzile catre furnizori. "Noi dam catre Napolact comanda luni cu livrare miercuri, miercuri cu livrare vineri si vineri pentru luni", a explicat Sattler.
Livrarile la produse proaspete se fac zilnic, iar pentru celelalte sortimente exista un plan stabilit de comanda-livrare. "Livram zilnic catre magazine produse proaspete. In medie, avem 424 km/cursa tur-retur. Astfel, ca un camion sa ajunga la Suceava, trebuie sa pregatim marfa cu mult timp inainte si de aceea aceste produse au statut cu livrare a doua zi", a spus Sattler. Avand flota alocata pentru livrari zilnice, si returul de ambalaje poate fi realizat zilnic, insa doar din ultima filiala, pentru ca nu se poate combina marfa cu ambalajele.

Articole similare

Ad