Piata solutiilor soft s-a maturizat fata de anii precedenti, in sensul in care companiile de transport si logistica au inteles ca trebuie sa investeasca in instrumente puternice de management si control al activitatii pentru a fi competitive si a oferi servicii de calitate. Pentru 2014 se estimeaza ca piata solutiilor de monitorizare a flotelor prin GPS va continua sa creasca intr-un ritm similar cu 2013.
Clientii sunt in cautarea unor solutii tot mai personalizate, cu accent pe aplicatii mobile si pe interconectarea tuturor aplicatiilor utilizate de o companie – ERP, solutii de monitorizare etc. In plus, furnizorii independenti de solutii si producatorii de vehicule au ales sa colaboreze avand in vedere profitabilitatea clientului.
In perioada urmatoare, pe piata de transport accentul va cadea pe dezvoltarea infrastructurii organizatorice interne a fiecarei companii. Comparativ cu anii trecuti s-a optimizat si automatizat activitatea prin trecerea de la sistemul cash la card, prin urmarirea a cel putin 80% din flota prin sisteme GPS si prin eliminarea operarii si centralizarii rudimentare a informatiilor intr-un sistem ERP comun la care fiecare membru al echipei are acces in timp real.
Accentul se pune pe implementarea sistemelor de control si optimizarea in vederea eficientizarii la maximum a activitatii. Solutiile furnizorilor de echipamente sunt compatibile cu toate marcile de vehicule comerciale. Desi activitatea de transport in sine pare sa fie identica in toate statele UE, fiecare piata isi are specificul ei si asteptari diferite.
Desi inca se resimt efectele crizei, in special prin numarul de companii care intampina dificultati economice sau au intrat in insolventa, pe zona de monitorizare a flotei prin GPS tendinta este de crestere. Vanzarile pentru TrackGPS au inregistrat o crestere continua de la an la an, 2013 fiind pentru compania clujeana AROBS cel mai bun an de la debutul crizei. Numarul clientilor a crescut cu aproape 50%. „La finalul lui 2012 aveam 1.200 de clienti, iar la finalul anului trecut am ajuns la aproape 1.800, si 28.000 de vehicule monitorizate“, a explicat Liana Borz, brand marketing manager.
Si pentru WebEye, 2013 a fost un an plin de provocari si noi dezvoltari. A fost introdusa o noua generatie de echipamente, care au facut posibila extinderea numarului de informatii preluate din CANBUS, crearea unui raport complex de analiza stilului de sofat, monitorizarea in timp real si descarcarea datelor din tahograful digital si chiar posibilitatea de a achita taxa de Ungaria. 2013 a fost un an al schimbarilor, atat pe piata de transport, cat si la nivel de companie, asa cum apreciaza Gall Levente, sales director WebEye Romania, inscriindu-se din punct de vedere al activitatii la categoria cel mai bun an, cu nimic in comun cu 2010, cand piata locala a traversat o perioada mai dificila.
Chiar daca, incepand cu 2010, pentru WindSoft cresterea a fost constanta, de 30%/an, tot 2013 a fost unul de top pentru …