Suntem Smart Diesel, parte a grupului DKV Mobiliy, și promisiunea noastră către piața de transport din România este să oferim și în acest an, 2023, cele mai inovative, avantajoase și eficiente servicii din domeniu.
La 2 ani de la momentul achiziției Smart Diesel de către grupul german DKV Mobility, ne bucurăm să fim în topul preferințelor transportatorilor din România și să avem o creștere organică ce ne menține în poziția de lider pe piața soluțiilor de mobilitate pentru industria de transport.
Ce facem în mod special? Punem clienții noștri în centrul a tot ceea ce facem și astfel ne respectăm zilnic promisiunile făcute.
Echipă dedicată taxelor de drum
Suntem compania care are echipa cu cea mai vastă expertiză, peste 16 ani, în domeniul taxelor de drum din Europa. Avem specialiști ce oferă suport transportatorilor din momentul comenzilor de aparate până la soluționarea eventualelor reclamații către autorități din diverse state europene.
Oamenii din transport beneficiază constant de ajutorul nostru.
- Comanda de aparate de taxare este simplă și ușoară. Tot ce trebuie să faci este să trimiți pe mail documentele necesare, iar noi ne ocupăm de procesarea și livrarea rapidă către tine a aparatului de taxare.
- Ai comandat un nou autotractor și vrei să te asiguri că îl pui cât mai repede în circulație? Cu noi poți comanda aparatul de taxe de drum nepersonalizat, fără număr de înmatriculare. Până la finalizarea înmatriculării camionului, aparatul este deja livrat către tine și ulterior tot noi te ajutăm să îl personalizezi.
Calculează gratuit taxele de drum din Europa
Taxele de drum reprezintă aproximativ 17% din costul total de operare al unui camion. Este esențial pentru tine, ca transportator, să le calculezi înainte de cursă. Astfel, poți ține costurile sub control și estima corect prețul transportului.
Smart Diesel vine în ajutorul tău prin instrumentul digital Kopilot. Aplicația îți calculează GRATUIT taxele de drum pentru toate rutele din Europa.
Mai simplu pentru șoferi!
Prin utilizarea aparatul unic de taxare DKV Box Europe activitatea șoferilor va fi din ce în ce mai simplă, deoarece grija noastră este să integrăm cât mai multe țări pe acest aparat unic.
Dacă la acest moment aparatul are integrat un număr de 16 sisteme de taxare în 11 țări, în viitorul apropiat urmează integrarea de noi țări, precum Slovacia, Cehia, Slovenia și Croația!
Acest lucru înseamnă că șoferii pot renunța în curând la încă 4 aparate locale de taxe drum de la bordul vehiculelor lor.
Serviciu dedicat transportatorilor, în exclusivitate
Oferim un serviciu UNIC în rândul clienților din România: recuperarea sumelor plătite suplimentar în Franța sau Italia la taxele de drum.
TLPC – „Cea mai lungă rută posibilă” – sunt suprataxări ce apar uneori pe aparatele de taxă drum, indiferent de furnizorul de aparate de taxe drum. Fără această monitorizare, sumele respective se vor pierde!
Clienții Smart Diesel DKV sunt feriți de aceste griji deoarece avem în echipă specialiști care se ocupă de reclamarea și recuperarea sumelor plătite suplimentar la concesionarii autostrăzilor din Franța și Italia.
Venim cu experiența din trecut, de peste 17 ani, în care am ajutat peste 1.000 de companii din România să recupereze peste 1.000.000 euro din aceste monitorizări și reclamații efectuate către autorități!
Smartinfo.ro: Noutăți și informații utile
Monitorizăm în mod constant și oferim informații GRATUIT atunci când vine vorba despre orice modificare ce are legatură cu taxele de drum: majorare de tarife, introducere de noi taxe sau modificări legistative.
#SmartInfo a luat naștere din dorința noastră de a oferi companiilor de transport din România un suport la cel mai înalt nivel.
Află primul noutățile care influențează afacerea ta din transport prin abonarea la NEWSLETTER-ul nostru săptămânal.
De ce să alegi Smart Diesel DKV?
Industria de transport se confruntă cu situații tensionate în care este nevoie de decizii rapide și înțelepte. Alegerea Smart Diesel, parte a grupului DKV Mobility, ca partener îți oferă siguranță și control, griji mai puține și atenție focusată pe dezvoltarea afacerii tale.
Tu te concentrezi pe transport, noi facem restul.