Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Suntem oamenii analizelor și ai soluțiilor”

Anasped a fost anul acesta, pentru prima dată, în Top 10 cele mai eficiente firme de transport rutier din România, alcătuit de revista Tranzit. Rezultatele financiare bune sunt cu atât mai importante cu cât compania suceveană activează cu precădere în transporturile naționale și internaționale (tur-retur), segmente extrem de competitive. Flota proprie de camioane, permanent înnoite, coroborată cu parteneriatul cu o serie de subcontractori de transport, sunt premisele pentru servicii de calitate, flexibile și predictibile. Cunoașterea bună a pieței ajută echipa de vânzări să negocieze atent și realist contractele pe termen lung, în cele mai multe cazuri, asigurând creșterea constantă a cifrei de afaceri și menținerea unei marje rezonabile de profit. După investiții într-un sediu modern și într-un atelier de service pentru nevoi proprii și pentru subcontractori, Anasped vizează extinderea spre servicii de logistică și depozitare.

Anasped s-a înființat în 2008 și din 2010 activitatea a luat amploare, în prezent bazându-se pe o flotă proprie formată din 60 de camioane, înlocuite în medie odată la patru ani, și alte 200-300 de unități ale unor subcontractori (cu sau fără semiremorci). Așa cum explică Veronica Irimescu, director executiv în cadrul companiei sucevene, nu se face deosebire între unitățile proprii și cele ale colaboratorilor, astfel că procentul cu care contribuie transportul, respectiv expedițiile la cifra de afaceri este dificil de determinat cu exactitate. „Transportatorii cu un număr mai mic de camioane nu pot respecta condițiile impuse de clienții mari, iar aici intervenim noi, asigurându-le accesul la aceste mărfuri, oferindu-le volume pe care nu le-ar găsi pe piața liberă, punându-le la dispoziție carduri de combustibil celor interesați și asigurându-ne că vor rămâne stabili financiar, profitabili și sustenabili. Este o mândrie pentru noi că putem împărtăși din cunoștințele noastre învățându-i să-și calculeze și să controleze corect costurile.”

Astfel, subcontractorii au crescut împreună cu Anasped, mărindu-și flotele, dezvoltându-se „și toți am avut de câștigat”. Cei mai mulți au între 1 și 10 camioane, dar există și firme mai mari, cu peste 20 de ansambluri, unii dintre ei alocând un număr crescut de vehicule departamentului dedicat coordonării subcontractorilor. Prin contract, aceștia își asumă înlocuirea unității și ducerea la bun sfârșit a angajamentului în eventualitatea unei defecțiuni tehnice sau de orice altă natură „astfel încât noi să știm că ne bazăm pe ei orice-ar fi”.

Cifră de afaceri în creștere și marjă de profit constantă în fiecare an

Compania suceveană face doar transport de mărfuri generale, transport cu cisterne și transport de deșeuri cu echipamente speciale. În perioada imediat următoare nu intenționează să înceapă alte activități, însă „pe termen lung avem planuri serioase legate de deschiderea unui spațiu de depozitare, logistică și servicii de cross-docking, locația fiind deja în proprietatea noastră”.

Cursele sunt mai ales interne, acoperind întreaga țară – pentru clienți din industriile băuturilor, alimentelor, materialelor de construcții, fierului – în mare parte mărfuri de greutate. În funcție de solicitările acestora, camioanele efectuează și exporturi/importuri, dar nu și curse intracomunitare. „2022 a fost un an în care imprevizibilul a fost cuvântul de ordine”, explică Veronica Irimescu, „dar acoperim orice nevoie a clienților noștri, companii de top, nume mari din industriile enumerate mai sus. Nu căutăm clienți sezonieri, pentru a profita de tarifele mari dintr-o anumită perioadă a anului, și nici nu se întâmplă să rămânem fără activitate în extra-sezon, deși e de la sine înțeles că din septembrie-octombrie până în februarie volumele scad.”

De la înființare și până astăzi, Anasped și-a păstrat parteneriatele cu toți clienții, însă, având o bună disciplină și educație asupra costurilor de transport, cel mai probabil, unii clienți ar spune că a dat dovadă de inflexibilitate în negocieri, conform declarațiilor reprezentantei sale. „Dar cel mult am avut o întrerupere de colaborare pentru maximum un an. Cu trecerea timpului, am adus tot mai mulți clienți pe cartea noastră de vizită, am crescut volumele cu cei cu care aveam istoric, iar odată cu acestea a crescut încrederea în noi, gradul de responsabilitate și profesionalismul.”

Deoarece și-a propus să aibă o arie cât mai mare de acoperire, Anasped a ajuns să aibă puncte de încărcare în întreaga Românie, având, astfel, oricând curse din aproape orice zonă, fără a fi nevoie de hub-uri.

În ce privește transportul internațional, firma nu lucrează în Comunitate. Înainte de intrarea în vigoare a Pachetului Mobilitate volumele tur-retur erau constante, astfel că nu au fost afectate direct de această nouă reglementare, „dar nu știm ce ne rezervă viitorul câtă vreme exporturile din România sunt încă o problemă. Poate lucrurile se vor rezolva în urma investițiilor străine care se fac deja în centre de producție în Arad, Timișoara și Oradea, unde există o infrastructură rutieră mai avansată.”

Anasped are numeroase importuri, România fiind în continuare o piață bună de consum, dar nu și de producție, de aici și discrepanța constantă dintre volumul importurilor și cel al exporturilor.

Anasped are activitate și pe relația cu Republica Moldova, dar într-un procent mic din total, iar spre Ucraina nu a mers decât sporadic, astfel că strict din această perspectivă războiul nu a afectat volumele firmei. Conflictul a schimbat mult piața în sensul că unele zone de export au dispărut, în schimb au apărut alte zone de oportunitate care nu existau anul trecut, drept urmare, per ansamblu, piața de transport nu a scăzut, în opinia reprezentanților Anasped.

Aceștia estimează că în 2022 cifra de afaceri va fi mai mare decât cea din 2021, care a fost de 85 de milioane de lei, mai ales pentru că, în ciuda unui an dificil, cu urcușuri și coborâșuri neașteptate, a crescut volumul vânzărilor clienților, dar și inflația.

Anasped, își propune an de an, să atingă două obiective: să crească cifra de afaceri și să mențină marja de profit, „ceea ce preconizăm că se va întâmpla și în 2022”.

Flota înnoită o dată la patru ani, o raritate în transportul intern

Fiind transportator la bază, Anasped investește constant în înnoirea flotei. Camioanele sunt folosite timp de aproximativ patru ani, iar semiremorcile 6-7 ani. În primii ani de activitate, autotractoarele erau achiziționate second-hand sau se înlocuiau după o perioadă mai lungă, dar s-a constatat că după perioada de garanție standard de trei ani și după garanția prelungită de un an încep să aibă nevoie de reparații, astfel că intervalul s-a redus, „pentru că nu vrem să ne forțăm norocul”. Cu alte cuvinte, autotractoarele proprii sunt întotdeauna tinere.

Anasped deține camioane DAF și Mercedes-Benz, iar cea mai recentă comandă a fost lansată în mai 2022, cu termen de livrare din aprilie până în iulie 2023. „Încă nu știm sigur când vor fi livrate, timpii de livrare continuând să crească. La semiremorci a fost în mare parte la fel, însă acum avem semnale de stabilizare dat fiind faptul că suntem în așteptarea unui lot de 20 de Berger Ultralight. Bineînțeles că sperăm ca prețul negociat inițial să nu sufere modificări”, declară Mihai Baciu, director de transport.

În 2020 firma a finalizat investiția în noul sediu care este format dintr-o clădire de birouri de circa 3.000 m2, un service dotat profesional, o stație de alimentare combustibili de capacitate mare, parcare pentru autocamioane și mașini mici și stații de încărcare a mașinilor electrice ale companiei.

Având în vedere faptul că autotractoarele proprii sunt noi și merg în atelierele reprezentanțelor pentru păstrarea garanțiilor, service-ul propriu este dedicat mai ales subontractorilor. Aici lucrează tehnicieni specializați în intervenții la partea mecanică, electrică, diagnosticare generală, reparații cosmetice caroserii sau repararea prelatelor.

Stația de încărcare a mașinilor electrice este dedicată autoturismelor companiei achiziționate pentru angajați și oferite ca facilitate celor merituoși. Anasped pune accent pe sustenabilitate și fiabilitate, dar nu își propune deocamdată să investească într-un parc întreg de vehicule electrice. În ceea ce privește camioanele electrice, „discutăm când vor ajunge la autonomie de 3.000 km. Deocamdată au doar 400 km.”

Cât despre sustenabilitatea transportului, „teoretic suntem foarte bine puși la punct, de la mic la mare, dar în practică, mai avem mult de lucru”, explică Veronica Irimescu.

Clienții, stresați de perspectivele economice, dar deschiși pentru ajustarea tarifelor

În relația cu clienții este important să calculezi bine costurile, dar să le oferi și explicații, astfel încât să le înțeleagă și să accepte un tarif corect, punctează Mihai Baciu. Chiar și așteptarea la încărcare/descărcare generează costuri care trebuie acoperite. În general, Anasped nu are astfel de probleme, deoarece digitalizarea pătrunde tot mai mult în această activitate, clienții mari, în special, investind în platforme online, care reduc timpii de așteptare.

Tarifele de transport se negociază periodic, la licitații. De regulă, în urma acestora, mulți clienți, în speță multinaționalele, au stiplulate în contracte clauze de ajustare periodică a tarifelor în funcție de evoluția costurilor, cu precădere a celui legat de combustibil. „Sigur că și noi, în timpul licitațiilor, luăm în calcul prețul de referință al combustibilului pentru perioada următoare și alte eventuale creșteri de costuri, pentru a face o previziune cât mai corectă a prețului de transport, astfel încât să putem fi rentabili și să fim siguri că putem păstra acel tarif 3-6 luni, în cazul în care nu se fac alte reactualizări. În această perioadă de fluctuații mari ale prețului combustibilului, cea mai sigură este ajustarea lunară a tarifelor în funcție de eventualele modificări de costuri, însă momentan nu toți clienții au deschidere către o astfel de practică, pe care o considerăm corectă pentru ambele părți.”

Contractele mari, în general, se încheie pe o perioadă de 1-3 ani și toate includ clauză de combustibil, o problemă fiind, însă, momentul în care se activează aceasta, pentru că de obicei, în cazul unei scumpiri, abia din luna următoare se aplică tariful actualizat. Acest lucru, în cazul unei creșteri mai importante de costuri, poate crea probleme de eficiență transportatorului.

Alte garanții nu există în contracte, declară Veronica Irimescu, însă, dacă se lucrează ca în 2022, „ne așteptăm ca unii clienți să vină din proprie inițiativă în întâmpinarea nevoilor noastre, pentru a beneficia de camioane garantate. De asemenea, la rândul nostru, suntem alături de clienți când au nevoie de ajutor sau când le cresc costurile. În general, ambele părți dau dovadă de fair play, știind clar că transportul este o componentă importantă în lanțul economic. În trecut, în special producătorii mai mici căutau pe piața liberă prețuri mici, nerealiste, însă acutizarea creșterilor de costuri/km și, implicit, lipsa ofertelor de camioane ieftine de pe piață i-au adus în situația de a se alinia și ei la prețurile sustenabile de transport.”

În urma unor discuții generale, unii clienți dau semne că ar putea include în contracte o clauză privind inflația, dar decizia nu se va lua ușor și nici schimbarea de percepție asupra acestui fenomen nu se va întâmpla imediat, având la rândul lor presiunile de instabilitate și perspectivele economice incerte pentru 2023.

Pentru finalul anului în curs, Anasped este invitată la mult mai multe licitații decât în trecut, iar Veronica Irimescu observă aici două motive: pe de o parte compania devine tot mai potentă, cunoscută, și poate garanta volume serioase de transport clienților, cu îndeplinirea multor condiții specifice venite din partea acestora, pe de altă parte, au mai dispărut transportatori de pe piață din cauza condițiilor tot mai aspre de activitate și creșterii bruște, fără precedent, a costurilor de operare.

Predictibilitatea, o mare problemă, dar nu și pentru subcontractorii Anasped

Din punctul de vedere al reprezentanților Anasped, una dintre cele mai mari probleme din prezent este lipsa de predictibilitate în ceea ce privește raportul dintre mărfuri și camioane. „Inflația i-a afectat în primul rând pe clienții noștri, fapt care s-a răsfrâns automat și asupra activității noastre de transport. Pentru noi, o problemă rămâne imposibilitatea de a avea o strategie predictibilă viitoare, pentru că, atunci când am fost pregătiți să facem față creșterii cererii de mărfuri, valul de creștere a dispărut imediat și nu am putut estima cât timp vor rămâne volumele în scădere, după care cererea a revenit. Aceasta situație s-a tot repetat, din martie până în prezent, una caldă, una rece. În același timp, această lipsă de predictibilitate ne învață să operăm într-un mod mai agil, mai flexibil, și să ne adaptăm cu mai multă ușurință la provocările care apar.”

Subcontractorii firmei sucevene pot sta însă liniștiți, asigură Veronica Irimescu, aceștia având, ca și până acum, acces la volume constante de muncă.

Pregătiți deja pentru când se va putea lucra în România complet digital

Anasped caută an de an diverse soluții de automatizare a proceselor și direcții în care să implementeze sisteme informatice folosind acum un cloud, un ERP, sonde pe camioane și un sistem complex de inteligență artificială pentru contabilitate, care recunoaște automat facturile, le transmite și le transformă într-o bază de date digitală. Doar că, din păcate, în România nu se poate lucra doar digital. „Am prefera să fie digitalizate toate documentele de transport, CMR-urile, facturile și acceptate de către clienți în format digital. Suntem pregătiți pentru când se va implementa și în România o digitalizare completă in transporturi, având o deschidere mare spre tot ce aduce viitorul. Analizăm majoritatea sistemelor de digitalizare sau automatizare nou apărute și încercăm să optimizăm munca fiecărui angajat, pentru a eficientiza timpii de lucru.

La implementarea TMS încă se lucrează, în paralel cu alte câteva proiecte. Clienții sunt informați privind statusul comenzii, grație integrării cu 4-5 platforme care au această funcție.

„Ce ne diferențiază de alți jucători de pe piață? Dinamismul, promptitudinea, seriozitatea, corectitudinea și stilul de lucru bazat pe etică și onestitate”, subliniază Veronica Irimescu.

Articole similare