Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tema siguranței șoferilor nu este uitată, dar nici nu se face nimic prea curând

Membrii Parlamentului European (PE) din Comisia pentru Petiții cred că o luptă mai eficientă împotriva criminalității și o finanțare mai mare ar contribui semnificativ la creșterea siguranței în parcările de camioane din UE și ar ajuta la rezolvarea problemei lipsei de șoferi. Acesta este răspunsul PE la petiția pe tema siguranței în parcări depusă de asociația română Voluntari în Europa, care, vă reamintim, a organizat în iulie și o dezbatere pe tema siguranței șoferilor.

PE crede că situația din parcările de camioane este alarmantă și că nu există capacitate suficientă. Iar pericolele la adresa șoferilor și a mărfurilor sunt tot mai mari, tot mai organizate și depășesc granițele țărilor, deci autoritățile de control din statele membre trebuie să-și coordoneze acțiunile și să raporteze sistematic infracțiunile la Europol, pentru a primi sprijin.

Victimele infracțiunilor din parcările din diverse țări UE sunt adesea șoferi polonezi, arată președintele asociației poloneze de transport și logistică TLP, care, din acest motiv, ține să le mulțumească europarlamentarilor ce au sprijinit rezoluția pentru securitatea din parcările de camioane.

PE mai solicită fonduri suplimentare pentru a îmbunătăți infrastructura prin crearea mai multor locuri de parcare și amenajarea mai bună a celor deja existente. Comisia Europeană ar putea aloca pentru asta fonduri Europene Structurale și de Investiții și ar putea lua în calcul revizuirea reglementării referitoare la dezvoltarea rețelelor de transport cross-border (TEN-T). De asemenea, UE ar trebui să pună la dispoziție sisteme care să le permită șoferilor să raporteze infracțiunile autorităților relevante fără a se lovi de bariere lingvistice și să creeze instrumente prin care ei să poată găsi și rezerva locuri în parcări sigure.

În plus, eurodeputații din Comitetul pentru Petiții vor călători în regiunea Hauts-de-France, în mai 2022, într-o misiune de informare și evaluare a siguranței parcărilor de camioane.

Articole similare

Ad