MINET Group este prezent pe piața produselor textile nețesute din 1981, când s-a înființat „Întreprinderea de Textile Nețesute Râmnicu-Vâlcea”, iar în 1983 a început producția de materiale nețesute obținute prin tehnologia de interțesere. Având deci o tradiție de peste 40 de ani în domeniu și un capital integral românesc, compania se consideră cel mai important producător de textile nețesute din țară. În 2009 a fost fondată, ca parte a grupului, firma MINET Logistics, care operează o flotă modernă de 21 de camioane cu semiremorci mega și oferă servicii de transport intern și internațional, FTL și LTL, dar gestionează și cursele realizate cu alți operatori, astfel încât să se eficientizeze costurile cu logistica și compania-mamă să se concentreze asupra activității de producție.
Atât piața internă, cât și cea externă de materiale nețesute este caracterizată în ultimii ani de o creștere datorată expansiunii unor sectoare precum industria auto, construcțiile, sectorul medical și cel al produselor de igienă, așa cum explică Iulia Chiceanu, Commercial Manager MINET Logistics.
Asta deoarece plaja de folosire a produselor nețesute este largă și MINET acoperă sectoarele automotive (unde este nevoie de materiale nețesute pentru izolația acustică și termică a habitaclului, pentru podeaua mașinii și a portbagajului), construcții (geotextile nețesute și restul produselor geosintetice conexe, pentru proiecte mari de infrastructură, inginerie geotehnică, mediu și dezvoltare rezidențială), igienă (materiale nețesute destinate producției de șervețele umede pentru uz casnic și industrial), mobilă (materiale pentru producătorii naționali și internaționali de tapițerii), confecții (vate voluminoase consolidate termic destinate confecționării de căptușeli și umpluturi pentru diferite articole vestimentare de iarnă) și produse bedding și saltele (vate voluminoase și umpluturi de calitate destinate pernelor, pilotelor de sezon, cuverturilor sau protecțiilor pentru saltele).
Această gamă diversificată de produse se datorează investițiilor pe care compania le-a făcut în ultimii 15 ani în tehnologie și în oameni și se aliniază din punct de vedere calitativ la standardele interne și internaționale. Printre investiții se numără cea de peste 10 milioane de euro într-o nouă fabrică de 30.000 m2 și o nouă linie de producție, „unică în România și cea mai modernă din Europa de Sud-Est”, pentru fabricarea materialelor textile nețesute folosite în construcții și industria auto, cu o capacitate anuală de 5.000 t, inaugurată în 2018.
35-40% din producție merge la export, iar procentul a crescut constant în ultimii ani, de la 0,1% în 2013, și se estimează că va avea o creștere similară și în anii următori. Este vorba de 20 de destinații externe, dintre care cele mai importante sunt Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Polonia, Slovacia, restul țărilor din Balcani, dar și destinații mai îndepărtate, precum Spania, SUA, Algeria, Qatar sau Chile.
Din grup fac parte MINET Nonwovens, lider național pe piața produselor textile nețesute, MINET Bedding, fondată în 2001, care este producătorul numărul unu de articole și confecții textile de casă, umpluturi sintetice pentru perne și elemente pentru industria mobilei tapisate din România, MINET Logistics, care se ocupă de transport intern și internațional în cont propriu și are un parc de 21 de camioane cu semiremorci mega cu volum util de 100 m3 prin care asigură livrarea la destinația solicitată de client, și MINET Industries, care oferă soluții de aprovizionare cu fibre la nivel mondial.
Materia primă – baloții de fibră – este importată săptămânal din Europa și Asia, iar pe viitor se estimează o creștere a cantității necesare.
MINET dispune de un depozit propriu de circa 10.000 m2 atât pentru materia primă, cât și pentru produsele finite (producția fiind atât pe bază de comandă, cât și pentru stoc).
Firma proprie de transport crește flexibilitatea și scade costurile
MINET Logistics s-a înființat în 2009 cu scopul de a externaliza serviciile de transport și logistică pentru compania-mamă, MINET SA, care astfel s-a concentrat mai bine asupra competențelor sale de bază, producția de materiale textile nețesute beneficiind de tehnologie de ultimă generație și de o echipă competentă și experimentată.
Externalizarea transportului a permis, deci, creșterea eficienței operaționale a grupului, care și-a concentrat resursele și atenția asupra activităților sale principale, a redus complexitatea operațională și a îmbunătățit eficiența proceselor interne. Colaborarea cu MINET Logistics a oferit flexibilitatea de a scala rapid operațiunile de transport în funcție de fluctuația cererii pieței, astfel că, datorită rețelei extinse de transportatori parteneri, MINET LOGISTICS poate răspunde prompt la creșteri bruște ale cererii.
Tot datorită externalizării compania are acces la cele mai noi tehnologii din logistică și transport, care asigură o gestionare eficientă și transparentă a întregului lanț de aprovizionare și oferă vizibilitate și control în timp real asupra mărfurilor. La aceste avantaje se adaugă reducerea costurilor operaționale prin eliminarea necesității de a investi în propria flotă și în infrastructură logistică, beneficiind în același timp de economiile de scară oferite de MINET Logistics, și faptul că s-a redus povara financiară din perioadele în care cererea de transport scade și au fost transformate costurile fixe de transport în costuri variabile.
MINET Logistics oferă servicii de transport marfă pe întreg teritoriul Uniunii Europene și are o flotă proprie formată din 21 de camioane Renault T 480 și Mercedes-Benz Actros cu semiremorci mega cu prelată, Schmitz și Kogel, proiectate pentru transportul eficient al unei game largi de mărfuri voluminoase și echipate cu sisteme de ancorare Multilook, care garantează securitatea și adaptabilitatea la diferite tipuri de încărcături, sporind versatilitatea și eficiența în utilizare.
Camioanele proprii și subcontractorii de transport aduc fiecare multiple avantaje
Transportul produselor finite către clienți se face în principal cu flota proprie, dar compania are și colaborări cu 10 operatori contractați și peste 300 frecvenți, pentru a completa necesitățile logistice. În 2024, până la jumătatea lui mai, MINET Logistics și MINET Grup au avut în total 1.951 de curse, dintre care 905 MINET SA (400 cu flota proprie și 505 cu alți transportatori), 430 MINET Conf (24+406) și 33 MINET Industries (21+12), diferența fiind reprezentată de transport internațional automotive.
Printre avantajele deținerii unei flote proprii se numără, așa cum explică Iulia Chiceanu, controlul sporit asupra lanțului de aprovizionare (asupra rutelor, orarelor de livrare și standardelor de calitate și siguranță) și posibilitatea de a ajusta rapid transportul în funcție de cerințele clienților, pentru ca livrarea să se facă eficient și la timp. La acestea se adaugă reducerea costurilor operaționale pe termen lung – deși investiția în achiziționarea și întreținerea camioanelor este mare – deoarece se elimină marjele de profit adăugate de firmele transport, și îmbunătățirea serviciilor personalizate oferite clienților. Printre acestea se numără livrările just-in-time – adaptarea programului de livrare la nevoile precise ale beneficiarilor, pentru a minimiza stocurile și a optimiza producția – și distribuția multi-drop – livrarea către multiple destinații într-un singur traseu, pentru eficientizarea costurilor.
În ceea ce privește colaborarea cu firmele specializate de transport, aceasta permite gestionarea fluctuației cererii și acoperirea necesităților suplimentare de transport fără a suprasolicita flota proprie, pentru a asigură continuitatea și eficiența livrărilor în perioadele de vârf, și beneficiază de faptul că acești parteneri au experiență și expertiză în gestionarea logisticii și a transportului, oferă servicii de calitate și garantează că livrările sunt efectuate conform standardelor MINET. „Prin urmare, această strategie mixtă, bazată atât pe flota proprie, cât și pe colaborările cu transportatori, ne permite să oferim servicii de transport eficiente și de calitate și să răspundem nevoilor clienților în mod competitiv și sustenabil. Viziunea și misiunea noastră sunt orientate către creșterea încrederii clienților – prin fiabilitatea și punctualitatea livrărilor și prin comunicarea deschisă cu aceștia – flexibilitatea și adaptabilitatea – prin oferirea unor servicii personalizate – și calitatea și siguranța – prin livrări în condiții optime și garantând integritatea produselor.”
Reprezentanții companiei subliniază că respectul și grija față de angajați sunt esențiale pentru succesul acesteia și de aceea încă de la început s-a pus accent pe crearea unui mediu de lucru pozitiv. Iar o dovadă a faptului că s-a reușit asta este aceea că mulți dintre șoferi lucrează aici încă din 2009, „deci au crescut împreună cu firma, devenind parte integrantă a echipei noastre. În plus, peste 40% dintre foștii noștri angajați au ales să revină la MINET Logistics, ceea ce reflectă satisfacția și respectul pe care le oferim.”
Siguranța la locul de muncă este o altă prioritate majoră, de aceea se implementează măsuri riguroase și se oferă training-uri periodice.