Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

TLP: Cele mai proaste condiții în parcări sunt în Germania, iar cele mai bune, în Polonia

Asociația poloneză de transport și logistică TLP i-a solicitat Iwonei Blecharczyk (Trucking Girl) să realizeze un sondaj privind locurile de parcare din Europa, iar la acesta au participat aproximativ 1.700 de șoferi polonezi, belaruși, bulgari, olandezi, lituanieni, români, ucraineni, maghiari ș.a. 66% dintre ei au declarat că problemele pe care le întâmpină la oprire și condițiile de odihnă îi fac să se gândească să renunțe la această meserie. Fenomenul este larg răspândit în întreaga Uniune Europeană, iar situația diferă de la o țară la alta doar în ceea ce privește amploarea și intensitatea problemei.

Concluzia președintelui TLP, Maciej Wroński, este că, dacă nu există preocupare pentru demnitatea și drepturile fundamentale ale șoferilor care merg pe drumurile europene și dacă nu se îmbunătățesc condițiile de odihnă vor fi mai multe persoane care vor renunța la această meserie decât care vor începe să lucreze în domeniu, în contextul în care deja există criză de conducători auto de mulți ani. Și nicio campanie care urmărește să promoveze atractivitatea acestei meserii nu va acoperi situația jenantă din parcări, inclusiv din țările cele mai dezvoltate ale lumii, care sunt țările UE.

Sondajul arată că cele mai proaste condiții de odihnă pentru șoferii de camioane sunt în Germania, țară indicată de 32% dintre respondenți. Pe locul al doilea se află Franța și Belgia (cu 16% fiecare).

Evaluarea vizează condițiile sanitare și sociale, zgomotul și numărul de locuri de parcare. În Franța există un număr mai mare de locuri de parcare decât în Germania, dar dotarea lor este mult mai proastă: multe dintre ele nu au infrastructură socială și sanitară suficientă și sunt numite de șoferi „sălbatice“. Paradoxal, opiniile sunt extrem de împărțite, deoarece Franța și Germania au fost indicate de 18%, respectiv 15% dintre șoferi, la întrebarea privind țările cu cele mai bune condiții de odihnă. Pe de altă parte, în cazul Poloniei lucrurile sunt clare, 26% dintre șoferii intervievați numind această țară pe primul loc în ceea ce privește condițiile bune din parcări. Dar TLP subliniază că primul loc înseamnă doar că aceste condiții sunt cele mai bune, nu că sunt neapărat bune.

Articole similare

Ad