Analiza Tranzit – „Topul pieței de curierat și servicii poștale“ – relevă faptul că DPD România înregistrează una dintre cele mai dinamice creșteri procentuale, de 160%, cu un profit net de 4,74 milioane de euro, în urcare de la 1,82 milioane de euro, după ce în anii trecuți a mers în pierdere, în timp ce FAN Courier, cea mai mare companie privată din piață, contabilizează și cel mai mare profit, în urcare cu 104%, pentru un total de 35,6 milioane de euro.
Strategia celor trei acționari români de la FAN Courier este de a reinvesti însă profitul pentru a putea dezvolta compania. În acest fel, oportunitățile de creștere sunt analizate constant, iar costurile, pe cât posibil, se încearcă a fi ținute sub control. Locul al doilea din punct de vedere al profitabilității este ocupat de compania sibiană GLS General Logistics Systems România, cu 11,6 milioane de euro în urcare cu 35%, de la 8,6 milioane de euro. După pierderi constante în anii precedenți, Poșta Română a reușit să se mențină pe plus și în 2020, cu un profit net de aproape 6,1 milioane de euro, potrivit datelor analizate de Tranzit. Evoluția profitului este însă doar în ușoară creștere față de aceeași perioadă din 2019 și în scădere dacă ne raportăm la datele din 2018, atunci când profitabilitatea companiei de stat depășea 8 milioane de euro.
Însă cea mai mare creștere a profitului, respectiv 267%, a fost înregistrată de Fedex România (fosta TNT România), care a declarat un profit net de 6,2 milioane de euro, de la 1,7 milioane de euro în 2019. La fel de spectaculoasă este și creșterea DPD România, care a trecut de la pierderi la profit, înregistrând o creștere procentuală de 160%, cu un profit net de 4,74 milioane de euro, în urcare de la 1,82 milioane de euro în 2019.
Profitul total al celor mai importante 40 de companii de curierat din România (cod CAEN 5320) însumează 73,7 milioane de euro, 94% din această cifră fiind realizată de primele 10 companii analizate, un plus de 39% față de 2019.
În privința indicatorului pierderilor, din totalul companiilor analizate, doar 11 au raportat minusuri, pentru o valoare totală de aproximativ 11,6 milioane de euro, în scădere față de 2019, atunci când șapte firme de curierat raportau pierderi cumulate de 15,4 milioane de euro.
O analiză detaliată a pieței de curierat veți putea citi în numărul de Septembrie al revistei LOGISTICA.