Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Trailer Innovation 2021 și-a desemnat cei șapte câștigători

Pe 1 octombrie, în cadrul târgului virtual MFB 2020, au fost desemnați și premiați câștigătorii competiției Trailer Innovation 2021, din al cărei juriu face parte și revista Tranzit.

La ediția din acest an s-au înscris, la cele șapte categorii (Șasiu, Caroserie, Concept, Smart Trailer, Siguranță, Componente și Mediu), 50 de inovații.

Astfel, la categoria Șasiu au concurat cinci sisteme, aparținând la cinci producători: BPW, Krone, Scheuerle (cele trei companii au deja patent pentru aceste echipamente), Schmitz Cargobull și Schwarzmüller. Învingătorul a fost Scheuerle, cu Sistemul de Transport al Rotoarelor turbinelor eoliene (RBTS), care răspunde provocărilor din domeniu și sporește siguranța și eficiența operațiunilor, permițând încă de pe acum – datorită faptului că la realizarea sa compania a colaborat cu cei mai mari producători de turbine eoliene din lume – transportul rotoarelor viitorului, care, pentru a fi mai eficiente, vor fi mai lungi, de peste 80 m.

La categoria Caroserie s-au înscris în competiție opt inovații, aparținând Humbaur, TMT Tanks & Trailers, Kässbohrer (ultimele două patentate), KH-Kipper, Knapen (în curs de obținere a patentului), Kögel, Schmitz Cargobull și Schwarzmüller. A câștigat Knapen, cu semiremorca EXSIDE cu podea mobilă, secțiuni laterale care se pot deschide complet și șine liftabile în partea de sus (deasupra ușilor laterale), care poate fi încărcată din lateral și permite transportul oricăror altor mărfuri în afară de cele vrac (paleți, lăzi, saci mari și mărfuri indivizibile).

Pentru premiul categoriei Concept au concurat nouă inovații, aparținând Fliegl, H&W, Humbaur, Kässbohrer, Kögel, Krone, Mitsubishi, Schmitz Cargobull și Schwarzmüller.Pe primul loc s-a clasat Fliegl, cu soluția deja patentată Swap Train, o combinație lungă ce crește capacitatea de transport de la două la trei cutii mobile (C745) cu un singur autotractor, fără a afecta manevrabilitatea. Deci ceea ce înainte se transporta cu trei combinații, fiind nevoie de trei șoferi, acum se poate transporta în principiu cu două combinații de acest fel, deci cu numai doi șoferi, ceea ce duce la o eficiență cu 50% mai mare și un consum de motorină cu 30% mai mic și implicit emisii de CO2 cu 30% mai mici.

La categoria Smart Trailer au concurat Feldbinder, Idem Telematics, Kässbohrer, Schmitz Cargobull, Thermo King, TMT și Trailar, iar câștigător a fost Thermo King, cu unitatea frigorifică Advancer Seria A, prima de pe piaţă cu flux de aer complet variabil, care poate fi reglat pentru fiecare cursă şi marfă, fiind independent de turația motorului.

Pentru premiul categoriei Siguranță au concurat inovațiile de la BPW, Krone, Schmitz Cargobull și Wielton, trofeul fiind obținut de Krone, cu podeaua uşoară de tip sandwich, din spumă, cu acoperire antiderapantă deosebit de robustă, rezistentă la presiune, dar și cu straturi superioare stabilizante din plastic armat cu sticlă, ce permite reducerea greutății proprii cu 100 kg.

La categoria Componente au concurat Betterflow, BPW, D-Tec, Kässbohrer, Kögel și Schmitz Cargobull, iar trofeul a fost câștigat de Kässbohrer, cu dispozitivul multifuncțional RUPD-5K1 de protecție spate, cu design sigur și pliabil și cu bară de protecție din spate integrată în acesta, care poate fi reglată în diferite poziții, mai sus sau mai jos.

În sfârșit, la categoria Mediu  au concurat Addvolt, Emons, Faymonville, Kässbohrer, Maxwell and Spark, Mitsubishi, Schmitz Cargobull, Schwarzmüller, Talson și Van Eck Trailers, iar câștigător a fost Schmitz Cargobull, cu unitatea de răcire S.Cue, acționată electric, cu electronică integrată, fără motor cu combustie, proiectată pentru răcirea și încălzirea fără emisii a mărfurilor.

Articole similare

Ad