Transportatorii din Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord (la care s-ar putea alătura și cei din Albania) se pregătesc să blocheze, din 14 septembrie, trecerile de frontieră cu UE folosite în transportul rutier de mărfuri dacă nu se găsește o soluție la regula Schengen de 90/180 de zile pentru șoferii profesioniști.
Reamintim că această regulă limitează șederea în UE a cetățenilor din afara Comunității la 90 de zile în cadrul unei perioade de 180 de zile, iar pentru șoferii de camion din Balcanii de Vest zilele petrecute în spațiul Schengen în timpul operațiunilor de transport internațional se iau în considerare, ceea ce îi împiedică să continue să lucreze după ce ating pragul de 90 de zile. Ceea ce a adus în ultimul timp problema în prim-plan este înregistrarea mai sistematică a intrărilor și ieșirilor în cadrul EES. Reuters a raportat la început de 2026 că peste 100 de șoferi au fost deportați în 2025 pentru depășirea limitei de 90 de zile, iar alți aproximativ 100 se confruntau cu amenințarea deportării.
Deci tema nu este nouă, dar până acum negocierile privind aplicarea Sistemului de intrare/ieșire (EES) al UE pentru șoferii de camion au eșuat, așa cum informează Asociația Europeană a Expeditorilor, Transportatorilor, Logisticienilor și Comisionarilor Vamali CLECAT. O întâlnire care ar fi trebuit să aibă loc cu reprezentanții CE a fost anulată, dar o alta ar putea avea loc pe 1 septembrie. Și dacă nici aceasta nu va aduce o soluție se așteaptă ca blocada începută pe 14 septembrie să continue până se ajunge la un acord.
Acțiunea planificată în septembrie vine în urma unor proteste similare organizate în ianuarie, când șoferii de camion din cele patru țări au blocat terminalele de marfă de la frontierele UE. La acel moment protestele au determinat CE să recunoască situația particulară a profesioniștilor cu mobilitate ridicată, inclusiv a șoferilor de camion, în noua sa Strategie privind vizele, și să ia în considerare posibile soluții pentru cei care trebuie să petreacă mai mult de 90 de zile în Comunitate în scopuri profesionale. Dar operatorii de transport susțin că nu a urmat nicio soluție concretă.
O astfel de blocadă prelungită ar putea provoca perturbări semnificative ale fluxurilor comerciale și de tranzit dintre UE și Balcanii de Vest, afectând nu numai operatorii de transport regionali și exportatorii, ci și companiile UE cu lanțuri de producție și aprovizionare în zonă. În ianuarie, de exemplu, blocada a afectat aproximativ 93% din exporturile celor patru țări, potrivit Reuters.
**Sursă foto: Tranzit AI


